Maşinile cu numere transnistrene nu vor mai fi oprite la frontieră. Flenchea: a fost un test, mulţumim

Embed:

Vicepremierul pentru reintegrare Alexandru Flenchea confirmă că autorităţile de la Chişinău au cedat şi au renunţat la suspendarea trecerii frontierei de maşinile cu numere transnistrene. 

Într-o postare pa Facebook, Flenchea a menţionat că restricţiile impuse de Serviciul Vamal au fost, de fapt, un test. 

"Dragilor, va mulțumesc pentru susținerea inițiativei de a suspenda în regim de testare regimul de trecere a frontierei pentru automobilele care nu sunt înmatriculate conform prevederilor legislației naționale", se arată în postarea vicepremierului. 

Potrivit lui Alexandru Flenchea, această măsură a fost anunţată pentru a vedea "câți șoferi care călătoresc peste hotarele țării încă nu beneficiază de oportunitatea plăcuțelor neutre și cu cine urmează să lucrăm".

"Facem analize, ajustăm resursele pentru ca toți deținătorii de autoturisme să intre în legalitate și să se bucure de libertatea de circulație", a mai scris Flenchea.

Întâmplător sau nu, acest regim de testare s-a încheiat imediat după ce Igor Dodon a anunţat că a discutat cu Vadim Krasnoselski.

Întrebat de publika.md dacă încheierea testării înseamnă că maşinile transnistrene vor putea traversa nestingherit frontiera moldo-ucraineană, Alexandru Flenchea a răspuns: "Asta înseamnă că, aşa cum a şi anunţat Biroul Reintegrare pe data de 15 ianuarie, regimul de testare are loc conform planului şi pe o perioadă stabilită".

Publika.md precizează că Poliţia de Frontieră a fost prima instituţie care a anunţat despre restricţiile de circulaţie pentru vehiculele cu numere transnistrene. Astfel, un comunicat în acest sens a fost emis în data de 14 ianuarie. În acesta se menţiona că restricţiile se impun din 10 ianuarie. 

"Începând cu data de 10 ianuarie curent, Poliția de Frontieră a sistat aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova", se arată în comunicatul, în care nu se menţionează în niciun fel despre un "regim de testare". 

Dimpotrivă, Poliţia de Frontieră face trimitere la hotărârile de Guvern. "Amintim că, garanțiile legate de respectarea Convenției asupra circulației rutiere din 1968, îi aparțin statului membru în care este înmatriculat mijlocul de transport antrenat în traficul internațional, iar verificările în vederea asigurării respectării revin conform competențelor de constatare (art. 39 alin. (2) al Legii nr.414/2006; art. 423 Cod contravențional; punctul 3 al Hotărârii Guvernului nr. 847/2018; Hotărârii Guvernului nr. 834/2008; Ordinul IGPF nr.120 din 25.09.2018; Ordinul IGPF nr.91 din 04.07.2017)", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Mai mult, nu se precizează termenul de sistare şi, cu atât mai mult, nu este indicat că este o măsură PROVIZORIE.

În data de 15 ianuarie, Biroul de reintegrare emite un comunicat în care menţionează că "această măsură se desfășoară în vederea evaluării eficienței funcționalității punctelor de înregristrare a mijloacelor de transport din or. Tiraspol și or. Râbnița și înmatriculării autovehiculelor din Transnistria la Agenția Proprietății Publice, precum și întru informarea cetățenilor despre necesitatea înregistrării corespunzătoare a unităților de transport din proprietatea acestora și a obținerii plăcilor de înmatriculare „neutre”, precum și a certificatelor de înregistrare și a permiselor de conducere de modelul stabilit". 

Întâmplător sau nu, tot în data de 15, la Tiraspol, a avut loc şi şedinţa aşa-zisului consiliu de securitate, în cadrul căreia, Vadim Krasnoselski a menţionat că situaţia în procesul de negocieri s-a înrăutăţit. Iar pretinsul ministru transnistrean de externe Vitalii Ignatiev a declarat că  "consiliul de securitate a adoptat un şir de măsuri de răspuns, pentru asigurarea intereselor şi drepturilor cetăţenilor rmn". 

CITEŞTE ŞI Tiraspolul, nemulţumit că din 10 ianuarie maşinile cu numere transnistrene nu pot trece graniţa cu Ucraina

 

loading...

Lasă un comentariu