Maşina care a făcut istorie. Audi a făcut un anunţ uimitor legat de modelul A4

Peste şase milioane de unităţi Audi A4, care i-a luat locul lui Audi 80, au fost vândute începând din anul 1994 şi până în prezent. Generaţiei actuale îi revin peste două milioane de vehicule.

Cererea înregistrată de Audi A4 cu două decenii în urmă a fost atât de ridicată încât producătorul german a făcut cea mai rapidă creştere a producţiei din întreaga istorie a companiei.

Cu ocazia marcării a 20 de ani, Audi nu prezintă nici o ediţie specială, însă îşi bucură clienţii cu vestea că noua generaţie va sosi nu mai târziu decât în 2015, având un design care să marcheze o evoluţie faţă de actuala generaţie, precum şi o masă mai mică cu aproximativ 100 de kg.

Click pe autostrada.md pentru mai multe poze şi amănunte.  

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu