MĂRTURII CUTREMURĂTOARE. Victimele celui de-al doilea val de deportări, comemorate la Chişinău

Embed:

Astăzi este zi de doliu naţional. Se împlinesc 70 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. Cu această ocazie, drapelul din faţa sediului Guvernului a fost coborât în bernă.

Ulterior, foştii deportaţi şi membrii familiilor lor au depus flori la monumentul "Trenul Durerii" din scuarul Gării Feroviare din Capitală.

La eveniment au participat membrii Guvernului și mai mulți deputați ai blocului "ACUM". Nu a fost prezent niciun reprezentant al PSRM.

După coborârea drapelului în bernă, la monumentul "Trenul Durerii" a fost organizat mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste.

Printre cei care au depus flori la monumentul "Trenul Durerii" a fost prezent şi Victor Enache, care s-a născut în Siberia. Cu o poză în mână şi lacrimi în ochi, el a povestit despre clipele de groază şi chinurile prin care a trecut familia sa acum 70 de ani.

"Aici este familia noastră. Eu, în braţe, micuţ. Născut în Siberia, la kilometrul 92. În 1955 m-am născut şi în 1956 am revenit în Republica Moldova. Sunt emoţii de nedescris, sunt dureroase, pierderea părinţilor, pierderea buneilor", a povestit Victor Enache, fost deportat.

Iar Claudia Mulenco a fost deportată în Siberia împreună cu familia pe când avea 10 ani. Deşi era doar un copil, femeia spune că nu va uita niciodată anii de coşmar pe care i-a trăit. Recunoaşte că astăzi este în viaţă, doar datorită curajului mamei sale.

"Au fost ridicaţi părinţii, cinci copii şi mama gravidă. Cel mai greu a fost că în vagoanele celea nu era viceu, nu era apă. M-am întors după ce am absolvit acolo 10 clase în Siberia, 17 ani aveam", a spus femeia.

Premierul Maia Sandu a citi de pe foaie un discurs în faţa foştilor deportaţi.

"Oamenii deportaţi erau elita poporului nostru, pe ei se ţineau comunităţile noastre. Trebuie să fim mândri de puterea bunicilor şi părinţilor noştri", a menţionat Maia Sandu.

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a venit şi el pregătit cu un discurs pe foi: "Ne amintim, astăzi, de cele mai dureroase perioade din istoria neamului nostru, nu există cuvinte prin care pot fi descrise suferinţe prin care au trecut bătrâni, femei, copii."

Întrebaţi de ce reprezentanţii PSRM, partenerii de alianţă al blocului "ACUM", nu au participat la evenimentul de comemorare, Maia Sandu şi Andrei Năstase au ocolit un răspuns tranşant:

"Domnule Năstase, de ce nu participă şi socialiştii?"

"- De ce socialiștii nu au participat, astăzi? - Cred că cel mai bine este să le adresaţi aceasta întrebare".

În schimb, la monumentul "Trenul Durerii" au venit şi liberalii.

"Rusia trebuie să răspundă pentru crimele comise, iar acest lucru trebuie cerut oficial de autorităţile Republicii Moldova", a precizat Dorin Chirtoacă, preşedintele PL.

Istoricii estimează că, în cadrul operaţiunii din iulie 1949, denumită conspirativ "IUG", adică "SUD", a avut loc cel mai mare val de deportări de la noi. Datele oficiale arată că peste 35 de mii de moldoveni au fost duşi în Siberia și în nordul Kazahstanului. În realitate, spun istoricii, numărul celor ridicaţi ar fi mult mai mare. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de activitatea capului familiei, de averea sa şi dacă acesta a colaborat sau nu cu fostele administrații românești.

Operaţiunea a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 02:00 noaptea. Documentele de arhivă demonstrează că operaţiunea a fost minuţios pregătită timp de aproape şase luni. În Moldova mai trăiesc astăzi în jur de opt mii de persoane care au trecut prin calvarul deportării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu