Mărturie CUTREMURĂTOARE din timpul ocupaţiei naziste: Evreii ţipau ca gâştele când erau împuşcaţi

Aproximativ şase milioane de evrei au fost ucişi în timpul celui de-al doilea Război Mondial, majoritatea dintre ei pe teritoriul Europei. După încheierea războiului, criminalii de război au fost vânaţi în întreaga lume, iar mulţi au fugit în lume, în speranţa că vor scăpa de consecinţele faptelor lor. Unul dintre aceştia a trăit să povestească în faţa camerelor cele trăite, scrie rtv.net.

Jonas Puskas, un lituanian cercetat pentru crime comise în timpul celui de-al doilea Război Mondial, mărturisea, într-un material filmat pentru un documentar care urmează să fie dat publicităţii, momente incredibile din lagărele de concentrare naziste.

"Evreii ţipau ca gâştele" când erau împuşcaţi, este tabloul "zugrăvit" de Puskas. Avea 78 de ani la momentul filmării şi şocant este faptul că a povestit de-a dreptul amuzat, chiar râzând, cum victimele Holocaustului "zburau prin aer". În ciuda poveştilor detaliate, Puskas a negat însă că ar fi participat la execuţii. "Doar am auzit cum mureau oamenii, nu i-am şi văzut", a mai spus Puskas.

Interviul a fost realizat acum 20 de ani, în locuinţa lui Puskas din Noua Zeelandă. Întâlnirea a avut loc sub supravegherea detectivului Wayne Stringer, care investiga 47 suspecţi de crime de război în Noua Zeelandă. "Încă mă urmăresc vorbele lui. Sunt sigur că a fost un criminal de război", spune Stringer despre Puskas, care l-a şocat tocmai prin detaşarea cu care îşi spunea povestea..

Filmarea a fost inclusă în documentarul "Vânătoarea de nazişti", care urmează să fie lansat în Noua Zeelandă, ţară în care s-au refugiat mulţi dintre criminalii de război care au crezut că astfel pot scăpa de justiţie.

Jonas Puskas a făcut parte dintr-un batalion mobil al poliţiei lituaniene, care călătorea din oraş în oraş, arestând evrei pe care apoi îi ucideau în păduri şi îi îngropau în gropi comune.

În perioada ocupaţiei naziste, în Lituania trăiau în jur de 200.000 de evrei. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, 90 la sută dintre ei au fost ucişi. Execuţiile în masă au început după ce germanii au invadat Lituania, în iunie 1941. Prima execuţie a avut loc pe 24 iunie, în Garzdai, unde unităţile Gestapo şi cele de poliţie au ucis 201 persoane. În numai două luni, 80 la sută dintre evreii lituanieni fuseseră deja lichidaţi.

 
 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu