Marș comemorativ, la 4 ani de la Colectiv: Oamenii au cerut demisia lui Raed Arafat

Embed:

La patru ani de la incendiul din Colectiv, care a marcat întreaga Românie, victimele tragediei cumplite au fost comemorate la Bucureşti. Peste 1500 de oameni s-au adunat în parcul de lângă Piaţa Unirii şi au pornit într-un marş al tăcerii, dar şi al indignării. Mulţimea s-a oprit în faţa clubului care în câteva minute a curmat zeci de vieţi, unde au clădit un altar cu flori şi lumânări.

Oamenii a cerut prin pancarte demisia şefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Pe o pancartă uriaşă, purtată de câţiva oameni, se putea citi "Capul lui Arafat vrem!", iar pe o pânză albă sub formă de cruce, au fost scrise numele tuturor decedaţilor. În gândurile miilor de oameni adunaţi la comemorare fierbea acelaşi sentiment de revoltă. Ei spun că au trăit încă patru ani de nepăsare.

Marşuri comemorative au fost organizate şi în alte oraşe din România, precum Arad, Constanţa şi Galaţi. 64 de tineri și-au pierdut viața, iar peste 160 au fost răniţi în calvarul de acum patru ani produs în clubul Colectiv. În urma protestelor masive din Bucureşti, premierul de atunci, Victor Ponta, a demisionat. Aceeaşi decizie a luat şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Justiţia din România nu a identificat încă niciun vinovat pentru tragedia care a marcat întreaga ţară.



Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu