MARINARII UCRAINENI, ELIBERAȚI. Două avioane cu ostatici au aterizat deja pe aeroporturile din Kiev și Moscova

Embed:

Cei 24 de marinari capturați de Rusia în urma incidentului din strâmtoarea Kerci de la sfârșitul anului trecut, regizorul Oleg Sențov, dar și alți zece ucraineni ținuți captivi la Moscova vor ajunge astăzi acasă în urma unui schimb de prizonieri dintre Rusia și Ucraina.

Cele două avioane cu ostatici au aterizat deja pe aeroporturile din Kiev și Moscova.

Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, i-a întâmpinat pe ucrainenii eliberați. El le-a strâns mâinile și i-a îmbrățișat pe fiecare în parte.

”- Domnule președinte, vă mulțumesc! - Bine v-ați întors acasă! -Mulțumesc mult!”

Ulterior, cei eliberați s-au îndreptat spre rudele lor, care s-au adunat în număr mare și i-au așteptat cu sufletul la gură toată ziua. Nu s-a lăsat fără lacrimi.

Zelenski le-a declarat jurnaliştilor că schimbul de prizonieri a avut loc pentru că atât el, cât și omologul său rus, Vladimir Putin, și-au respectat promisiunile. Acum, liderul de la Kiev vrea să înceapă îndeplinirea tuturor prevederilor Acordului de la Minsk pentru a rezolva conflictul din estul Ucrainei.

”Am avut două discuţii telefonice cu Putin. Acesta este doar primul pas. Le-am spus jurnaliștilor și establishment-ului ucrainean că trebuie să începem să îndeplinim toți pașii prevăzuți în Acordul de la Minsk și să o facem public”, a spus VLADIMIR ZELENSKI președintele Ucrainei

Potrivit presei ucrainene, schimbul de prizonieri s-a efectuat în proporția de 35 la 35, însă jurnaliștii ruși scriu doar despre 16 conaționali amnistiați de președintele Zelenski și trimiși acasă.

Unul dintre ei ar fi Kiril Vîșinski, coordonatorul site-ului de știri Ria Novosti, reţinut anul trecut în Ucraina şi acuzat de susținerea separatiștilor din Donbass.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu