Marian Lupu va reprezenta Moldova la reuniunea Internaționalei Socialiste de la New York

Embed:

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, unde va participa la reuniunea Internaţionalei Socialiste, de la New York.

Cu aceasta ocazie, liderul PDM va avea întâlniri cu lideri politici‎ mondiali, conducători ai importantelor organizații internaționale şi cu formatori de opinie pe plan mondial, sosiţi cu prilejul sesiunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Marian Lupu, în calitate de vicepreședinte al Internationale Socialiste va participa la ședința Prezidiului IS și la o reuniune cu șefii de state și de guverne din lume, membri ai familiei politice socialiste.

Liderul PDM are programate mai multe întrevederi bilaterale cu lideri ai formațiunilor politice europene, demnitari de rang înalt ai statelor membre ale UE.

În cadrul întâlnirilor, Marian Lupu va vorbi despre situaţia Republicii Moldova şi progresele înregistrate pe drumul dedicat integrării europene

Liderul PDM va solicita partenerilor internaționali să sporească sprijinul pentru Republica Moldova și pentru proiectele de dezvoltare din țara noastră.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu