Marian Lupu: Problemele agriculturii trebuie să fie în vizorul președintelui țării

Embed:

"Acordarea facilităților pentru sectorul agricol și implementarea măsurilor de susținere a fermierilor este una din  modalitățile de protecție socială a locuitorilor din satele Moldovei, marea parte dintre care obține venituri din activitatea agricolă. Iată de ce, problemele agriculturii trebuie să fie în vizorul președintelui țării, care poate și trebuie să intervină în soluționarea problemelor majore ale cetățenilor", acesta a fost răspunsul președintelui PDM Marian Lupu la o întrebare venită din partea unui lider agricol din raionul Călărași, care a participat la întrevederea cu candidatul democrat la funcția de șef al statului.

"Noi, agricultorii, suntem cei mai vulnerabili, pentru că suntem supuși riscurilor – ne afectează condițiile climaterice, situația din regiune, limitarea piețelor de desfacere. În același timp, suntem nevoiți să achităm multiple impozite, care practic ne consumă toate veniturile", a spus interlocutorul lui Marian Lupu.

"Din postura de președinte, voi promova implementarea impozitului unic în agricultură, fiindcă agricultura trebuie să aibă un regim fiscal preferențial. Acest lucru înseamnă tratament egal pentru toți fermierii din Moldova, mai puțină birocrație pentru ei și venituri mai mari pentru oamenii de la sate", a declarat Marian Lupu.

Și la Sipoteni, oamenii au vorbit despre problemele legate de agricultură.

"Am făcut investiții, dar până acum nu am primit subvențiile de la stat", a spus un participant la întrevedere.

"Dacă ar exista mai mult suport pentru agricultură și ar fi mai multe locuri de muncă bine plătite, copiii noștri nu ar pleca peste hotare în căutarea locurilor de muncă", a opinat o localnică. 

Marian Lupu a informat, în context, că datorită acțiunilor întreprinse de Guvern pentru stabilizarea economică a țării și pentru creșterea veniturilor la bugetul de stat, s-a reușit, practic, eliminarea restanțelor la plata subvențiilor pentru agricultori pentru anii 2014 și 2015, respectiv asigurarea finanțării pentru dosarele de subvenții care au fost depuse anul acesta.

"Guvernul deja a dispus reluarea recepționării cererilor de obținere a subvențiilor peste limita Fondului de subvenționare, iar acest lucru a fost posibil datorită disciplinei bugetare pe care a reușit să o impună actualul Executiv", a precizat liderul PDM.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu