Marian Lupu, la sfat cu o delegaţie de deputaţi din Federaţia Rusă. Află despre ce au discutat

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu o delegație de legislatori din Duma de Stat și Consiliul Federației din Rusia.

În cadrul întâlnirii, legislatorii ruși şi-au exprimat interesul Federației Ruse pentru extinderea cooperării cu Republica Moldova și au pledat pentru intensificarea colaborării bilaterale pe dimensiunea interparlamentară, prin intermediul Comisiei interparlamentare moldo-ruse, a Comisiilor permanente și a Grupurilor de prietenie, existente în Legislativele ambelor țări.  

În acest context, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a precizat că Moldova a adoptat în prima etapă un proiect referitor la aderarea țării noastre la Acordul privind colaborarea umanitară a statelor-membre ale CSI. Astfel, în a doua etapă urmează să fie adoptat proiectul de aderare propriu-zisă a Republicii Moldova la această organizație.

Potrivit lui Marian Lupu, Fondul Interstatal de colaborare umanitară a permis, pe parcursul ultimilor ani, realizarea a peste 40 de proiecte, cu participarea Republicii Moldova şi a contribuit la desfăşurarea, în 2009, la Chişinău, a celei de-a IV-a ediţii a Forului intelectualităţii statelor-membre CSI.

În încheiere, Marian Lupu a precizat că participarea ţării noastre la aceste proiecte confirmă necesitatea aderării la această structură internațională, ceea ce va oferi un suport considerabil intențiilor de a promova proiecte culturale în ţara noastră.  

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu