Marian Lupu ia apărarea Primăriei Capitalei

Preşedintele interimar al ţării, Marian Lupu, a luat apărarea Primăriei municipiului Chişinău, care în acest an nu va primi niciun leu de la Bugetul de Stat. Asta deşi iniţial au fost prevăzute transferuri pentru autorităţile locale.

"În Chişinău avem o concentrare importantă a populaţiei şi atunci nu gândesc că Chişinăul nu ar avea proiecte strategice care ar fi demne de susţinerea bugetului central cu siguranţă", a declarat Marian Lupu.

La rândul său, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, spune că pentru a evita astfel de situaţii şi pentru a nu lăsa loc de interpretări, proiectul Bugetului de Stat trebuie să fie discutat în cadrul Alianţei. „Şi eu pot să spun că sunt interese din partea celor care ne împing bugetul – interesul de a-i crea probleme lui Dorin Chirtoacă. Vin alegerile", a precizat Ghimpu.

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, speră că se va găsi totuşi o soluţie pentru ca banii să fie alocaţi Primăriei. "Primăria Chişinău transferă statului circa 1 miliarde de lei din bugetul propriu, statul urma să ne transfere cel puţin acele 73 de milioane de lei faţă de 300 cât au fost anii precedenţi. Municipiul Chişinău subvenţionează de fapt activitatea statului şi a altor unităţi administrativ-teritoriale”, a menţionat edilul.

Amintim că potrivit calculelor repetate ale responsabililor de la ministerul Finanţelor, efectuate la începutul acestui an, Primăriei nu-i va fi transferat niciun leu de la Bugetul de Stat. Asta în condiţiile în care în ultimii ani, transferurile de la Guvern la Primărie s-au redus considerabil.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu