Marian Lupu este susţinut la alegerile prezidenţiale de liderul socialiştilor democraţi din Parlamentul UE

Embed:

Gianni Pittella, președinte al Grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D Group din PE), a transmis un mesaj de felicitare lui Marian Lupu. Asta în contextul înregistrării în alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.

„În numele meu personal și al Grupului Socialiștilor și Democraților, vă doresc mult succes pentru binele poporului Republicii Moldova și al perspectivei europene a Moldovei”, se arată în mesajul europarlamentarului italian Gianni Pittella.

Candidatul PDM a răspuns cu mulțumri pentru susținere, afirmând că atunci când socialiștii europeni sprijină Partidul Democrat ei sprijină Republica Moldova și efortul nostru de apropiere de Uniunea Europeană.

„Este un mesaj foarte important pentru mine. Am încredere că împreună vom pleda mai puternic cauza Moldovei în Uniunea Europeană și vom mobiliza mai multa asistență europeană pentru cetățenii țării noastre”, a menționat Marian Lupu.

Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților este a doua fracțiune din Parlamentul European după numărul de deputați. 

Din cadrul Grupului face parte și președintele acestui for legislativ continental, europarlamentarul german Martin Schulz. Șefa Serviciului de Acțiune Externă, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini, de asemenea, reprezintă familia politică a PES și a fost susținută pentru această funcție de S&D Group.

Menționăm ca Marian Lupu a primit un mesaj de susținere și de la Partidul Socialiștilor Europeni imediat după ce, în cadrul Consiliului Politic Național de pe 31 august 2016, PDM l-a desemnat să candideze la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu