Marian Lupu a solicitat partenerilor internaţionali mai mult sprijin pentru Moldova

Marian Lupu, în calitatea sa de vicepreşedinte al Internaționalei Socialiste, a participat la New York la reuniunea anuală a șefilor de state și guverne aparținând familiei social-democrate. Liderul PDM a vorbit despre aspirațiile europene ale Republicii Moldova și a solicitat partenerilor internaționali mai mult sprijin pentru Republica Moldova.

Reuniunea Prezidiului Internaționalei Socialiste a avut loc la sediul ONU si s-a concentrat pe problemele curente de pe agenda interanțională.

La New York, Marian Lupu a avut ocazia să discute cu mai multi colegi si prieteni social-democrați din Europa. 

"Eu consider că PDM și Moldova trebuie să participe la marile dezbateri politice care frământă lumea de azi: problema sărăciei și a inegalității sociale, problema păcii și securității în lume, problema dezvoltării în economia globală. Anume pornind de aici, reușim mai bine să atragem atenția și asupra problemelor din țara noastră. Voi folosi toate ocaziile și toate mijloacele pentru a promova oriunde în lume interesele cetățenilor tarii mele. Republica Moldova are prieteni puternici, iar dacă vom întări legăturile cu ei, țara noastră va fi și ea mai puternică", a declarat liderul PDM.

La New York, Marian Lupu a primit confirmarea că social-democrații din Europa vor sprijini Republica Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană, aceasta însemnând asistență pentru modernizarea instituțiilor și fonduri europene pentru dezvoltarea țării.

Liderii Internaționalei Socialiste s-au referit si la alegerile prezidențiale de pe 30 octombrie, reiterând susținerea pentru candidatura lui Marian Lupu la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

"Marian Lupu este cel mai indicat politician să-şi asume responsabilitatea de a fi preşedinte al Moldovei. Apreciez faptul că are capacitatea de a asculta oamenii şi nu ia decizii impulsive. Este o persoană în care moldovenii pot avea încredere", a declarat liderul Organizaţiei de Femei a IS, Ouafa Hajji.

"El este un coleg respectat în familia noastră politică. Sunt foarte bucuros să-l revăd plin de entuziasm. Îi doresc succes la alegeri şi sper că următoarea dată când ne vom întâlni să-mi revăd prietenul în calitate de preşedinte al Republici Moldova", a afirmat la rândul său secretarul general al Internaţionalei Socialiste, Luis Ayala.

"Este o persoană care luptă pentru o societate democratică şi transparentă. Îi respect foare mult calităţile şi aspiraţiile. Evident, cetăţenii moldoveni sunt cei care vor trebui să decidă, dar, din partea mea, are votul meu", a spus preşedintele Internaţionalei Socialiste, George Papandreou.

Marian Lupu s-a întâlnit la New York şi cu fostul preşedinte al Parlamentului Finlandei, social-democratul Eero Heinäluoma. Politicianul finlandez a menţionat că Moldova are nevoie de lideri puternici, care să poată continua reformele şi să le ofere cetăţenilor stabilitate.

Internaționala Socialistă reunește peste 140 de partide din întreaga lume.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu