Marele Premiu al Rusiei la Formula 1, plin de incidente! Sebastian Vettel a fost principală victimă

Marele Premiu al Rusiei la Formula 1 a fost marcat de numeroase incidente în primul tur, iar Sebastian Vettel a fost principală victimă.

După penalizarea de cinci poziţii pe grila de start pentru înlocuirea cutiei de viteze, pilotul Scuderiei Ferrari a luat startul de pe locul șapte şi a fost lovit din spate de Daniil Kvyat în virajul doi.

Germanul a derapat, l-a acroşat uşor pe Daniel Ricciardo, iar la intrarea în virajul trei a fost lovit încă o dată din spate de Kvyat. În urma accidentului, maşina lui Vettel s-a izbit de zidurile de pe marginea circuitului şi a fost nevoit să abandoneze.

Nico Rosberg îşi confirmă supremaţia în acest sezon al Mondialul de Formula 1. Germanul de la Mercedes a câştigat Marele Premiu al Rusiei şi astfel a obţinut cea de-a patra victorie a sezonului, în tot atâtea etape disputate.

Lewis Hamilton s-a clasat pe locul doi, iar Kimi Raikkonen a completat podiumul.

Următoarea etapă a Mondialului de Formula 1 va avea loc pe 15 mai în Spania, pe circuitul din Barcelona.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu