Marea Britanie l-a extrădat pe magnatul fugar Ivica Todoric, fostul patron Agrokor, în Croaţia

Marea Britanie l-a extrădat pe magnatul croat Ivica Todoric, fostul patron al gigantului agroalimentar Agrokor, în Croaţia, unde omul de afaceri este acuzat de fraudarea a milioane de euro, transmit dpa şi AFP.

Todoric a fost adus miercuri seară la Zagreb, la bordul unei curse comerciale, şi transferat imediat într-o închisoare din capitala croată. El urmează să fie audiat joi de un judecător de instrucţie care va decide dacă omul de afaceri va rămâne sau nu în arest.

Extrădarea survine la un an după arestarea lui Todoric la Londra, timp în care acesta a dus o luptă judiciară pentru a evita să fie remis autorităţilor croate.

Todoric este suspectat că a falsificat conturile Agrokor pentru a ascunde îndatorarea masivă a grupului pe care l-a fondat şi a cărui datorie cumulată este estimată la 7,8 miliarde de euro, scrie Agerpres.ro.

Pe lângă Ivica Todoric, ancheta vizează alte 14 persoane, printre care cei doi fii ai acestuia.

Ivica Todoric neagă orice malversaţiune, declarându-se victimă a 'persecuţiei politice' puse la cale de responsabili guvernamentali pentru a prelua controlul asupra Agrokor.

Agrokor avea în jur de 60.000 de angajaţi şi o reţea de interese în Croaţia şi în regiune. La apogeul său, era cea mai mare companie privată din Balcani şi genera 15% din PIB-ul Croaţiei.

După ce a fost blocat de creditori, statul croat a adoptat o lege specială şi a plasat Agrokor în reorganizare judiciară în aprilie 2017, pentru a evita un faliment care ar fi putut pune în pericol economia naţională.

Programul de salvare a inclus transferul a 46% din acţiunile la Agrokor către doi creditori din Rusia, băncile Sber şi VTB, în luna iulie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu