MARE ATENŢIE la hoţi! Infractorii profită de neatenţia oamenilor în perioada sărbătorilor

Embed:

Perioada sărbătorilor de Paşti reprezintă un bun prilej şi pentru hoţi, care profită de neatenţia oamenilor pentru a goli buzunarele sau a pătrunde ilegal în locuinţe. Astfel, poliţiştii recomandă să închidem bine geamurile şi uşile, şi să păstrăm lucrurile de preţ în locuri sigure.

Potrivit oamenilor legii, de cele mai multe ori, hoţii folosesc cele mai simple metode pentru a pătrunde în locuinţe.

"De obicei, hoţii de apartamente pătrund în locuinţele ale căror lacăte sunt uşor de deteriorat sau în locuinţe de la primul nivel al blocului de locuit, acolo unde nu sunt instalate grilaje din metal", a precizat şeful Serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir.

Iată ce trebuie să faceţi pentru ca locuinţa dumneavoastră să nu devină ţintă pentru hoţi: atunci când plecaţi, verificaţi dacă aţi închis bine geamurile. Alegeţi lacăte performante şi rezistente şi nu lăsaţi cheile în locuri accesibile oricui. Anunţaţi vecinii în care aveţi încredere că veţi lipsi de acasă, pentru ca ei să poată reacţiona în cazul în care vor observa ceva suspect.

Oamenii legii mai atenţionează că hoţii profită şi de aglomeraţia din pieţe, pentru a ne lăsa fără portofele, telefoane mobile sau alte bunuri de preţ. Pentru a nu se întâmpla astfel de cazuri neplăcute, evitaţi locurile aglomerate. Totodată, purtaţi bunurile preţioase în buzunarele din faţă sau din interiorul hainei, iar genţile închise bine şi atârnate corespunzător pe umăr. Nu număraţi banii pe stradă sau în văzul multor persoane.

De la începutul anului, oamenii legii au înregistrat peste 1500 de furturi din locuinţe, dintre care au fost descoperite doar puţin peste 600 de cazuri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu