Manuscris excepţional dintr-o arie cunoscută scrisă de Mozart a fost expusă la Paris

Două manuscrise de Mozart - primul conţinând prima versiune a unei cunoscute arii din opera ''Nunta lui Figaro'', iar al doilea o serenadă din tinereţe a cunoscutului compozitor - vor fi vândute la licitaţie pe 20 iunie la Paris, a anunţat casa de licitaţii care organizează evenimentul, citată de AFP.

Aceste manuscrise muzicale fac parte dintre miile de documente confiscate de la Aristophil, un grup francez aflat în centrul unei ample escrocherii.

Ele vor fi scoase la vânzare la Paris în cadrul vânzărilor destinate lichidării impresionantei colecţii de 130.000 de obiecte adunate de acest grup francez care strângea fonduri de la investitori şi iubitori de artă, garantându-le în schimb o parte din comoara sa de documente, desene şi obiecte de artă achiziţionate din lumea întreagă.

Estimat la 400.000 - 500.000 de euro, primul manuscris, descris ca "excepţional", conţine o primă versiune a unei scene din ultimul act al operei "Nunta lui Figaro" (1786) şi urmează să fie scos la vânzare de casa de licitaţii Ader Nordmann miercuri.

Intitulate "Scena con Rondo", "aceste patru pagini sunt importante deoarece ni-l arată pe Mozart lucrând, în plină reflecţie, studiind o pistă pentru o scenă din ultimul act al operei sale", a explicat pentru AFP expertul Thierry Bodin.

Mozart a compus această scenă în care apare Susanna, logodnica lui Figaro, ca pe un recitativ acompaniat, urmat de un rondo (formă muzicală bazată pe alternanţa unui refren), însă, ulterior, compozitorul a renunţat la idee, înlocuind această primă formă, unică, cu binecunoscuta arie "Deh vieni non tardar", povesteşte Bodin.

Al doilea manuscris este un fragment dintr-o serenadă de tinereţe a lui Mozart, compusă la Viena în iulie-august 1773, "probabil la solicitarea cancelarului din regiunea Salzburg-ului, un prieten al familiei Mozart, pentru a sărbători sfârşitul studiilor fiului său", explică acelaşi expert.

Estimată să se vândă pentru un preţ cuprins între 120.000 şi 150.000 de euro, această creaţie, cu "o textură orchestrală rafinată" - potrivit casei de licitaţii Aguttes - a fost compusă de Mozart la vârsta de 17 ani, scrie agerpres.ro

Grupul Aristophil a propus unui număr de circa 18.000 de mici investitori să devină proprietari ai unor manuscrise - în proprietate deplină sau în indiviziune -, pe care compania menţionată putea apoi să le răscumpere la finalul unei perioade de cinci ani, cu un preţ majorat cu 40% (un randament de 8% pe an). În total, au fost obţinute astfel 850 de milioane de euro.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu