Manifestaţii de amploare în Finlanda. Mii de protestatari s-au pronunţat împotriva rasismului

Mii de persoane, inclusiv premierul Juha Sipila și un fost președinte, au participat sâmbătă la demonstrații împotriva rasismului și violențelor, organizate în mai multe orașe din Finlanda.

Demonstrațiile, desfășurate sub sloganul "Ajunge!", au fost organizate ca răspuns la un atac mortal care a avut loc la începutul lunii în capitala Helsinki asupra unui bărbat de 28 de ani care a protestat împotriva unui grup neonazist. 

Bărbatul a murit la 16 septembrie din cauza rănilor suferite, la aproape o săptămână după ce a fost implicat într-o altercație cu membri ai Mișcării Finlandeze de Rezistență.

El a fost lovit cu picioarele și a căzut cu capul de pământ după ce ar fi scuipat în fața unor membri ai grupului neonazist.

Un bărbat de 26 de ani, despre care poliția a spus că este un membru activ al grupului neonazist, a fost trimis la închisoare miercuri sub suspiciunea de ucidere din culpă.

Mai mulți politicieni de top, inclusiv prim-ministrul Juha Sipila, au condamnat incidentul, și au apărut apeluri pentru interzicerea organizațiilor rasiste și extremiste. 

Poliția din Helsinki a estimat că 15.000 de persoane au luat parte la marșul de sâmbătă din Piața Senatului. Marșul s-a încheiat cu scurte discursuri susținute de diverse personalități, printre care fostul președinte Tarja Halonen, cu muzică și cu un moment de reculegere în memoria bărbatului de 28 de ani.

Doi protestatari anti-imigrație au fost arestați în alte două locuri din Helsinki, a precizat poliția.

Sipila a luat parte sâmbătă la un protest anti-rasism în orașul Kuopio. El a spus că guvernul va anunța în curând măsuri privind grupurilor extremiste, scrie agerpres.ro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu