Mandate de arestare pe numele a opt persoane reţinute în dosarul privind trucarea unor licitaţii publice

Mandate de arest pe numele a opt din cele 19 persoane reţinute într-un dosar de corupţie privind trucarea unor licitaţii publice şi favorizarea unor agenţi economici.

Două dintre cele opt vor petrece următoarele 30 de zile în izolator, iar şase se vor afla în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistraţii de la Oficiul Buiucani al Judecătoriei Chişinău.  

PUBLIKA.MD aminteşte că nouăsprezece persoane au fost reţinute de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie la începutul acestei săptămâni. Printre reţinuţi sunt 3 primari, contabilul unei primării, 5 directori de gimnazii şi un director-adjunct de liceu, dar şi şefii şi angajaţii a 9 companii.

Aceştia sunt bănuiţi de organizarea, prin coparticipare, a unor licitaţii dubioase, desfăşurate în cadrul unor proiecte investiţionale, scopul fiind favorizarea unor agenţi economici.

Potrivit informaţiilor deţinute de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, reprezentanţi ai conducerii Fondului de eficienţă energetică ar fi acţionat în complicitate cu agenţi economici, reprezentanţii unor autorităţi publice locale, consilieri locali şi şefii unor instituţii de învăţământ în vederea organizării unor scheme prin care au fost redirecţionate mijloace financiare, în proporţii deosebit de mari, unor companii promovate de către persoanele implicate în această infracţiune.

Este vorba despre achiziţionarea unor lucrări de eficientizare a consumului de energie, termoizolare, reparaţii şi construcţii capitale în valoare de peste 28.000.000 de lei.

În total, pe faptele descrise au fost iniţiate 12 cauze penale pentru corupere pasivă, trafic de influenţă, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz de putere. Peste 60 de percheziţii au fost efectuate astăzi în scopul fortificării probatoriului, acţiuni de urmărire penală având loc la una din direcţiile Ministerului Economiei, precum şi la Fondul de eficienţă energetică (în privinţa persoanelor din cadrul ultimelor două autorităţi, anchetatorii urmează să se expună suplimentar).

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu