Manchester City se va duela cu Chelsea în Premier League. Antrenorul aristocraţilor promite viaţă grea adversarilor

Embed:

Etapă fierbinte în Campionatul Angliei! Liderul Manchester City şi ocupanta locului trei Chelsea se vor duela în cea de-a 22-a rundă din Premier League. Arsenal Londra, care este pe poziţia secundă, la un punct în spatele liderului, va juca împotriva formaţiei Crystal Palace.

Manchester City va încerca în meciul cu Chelsea Londra să îşi păstreze poziţia de lider în Campionatul Angliei, însă antrenorul aristocraţilor, Jose Mourinho, promite viaţă grea echipei lui Manuel Pellegrini. 

"Chelsea nu intră niciodată în teren ca să piardă, ci doar să câştige. Pot să spun că nu suntem favoriţi de a câştiga titlul în acest sezon. Cu siguranţă voi face alte declaraţii la începutul campionatului următor", a spus antrenorul echipei Chelsea.

Manchester City este pe primul loc cu 53 de puncte, în timp ce Chelsea este pe trei cu 50 de puncte. Arsenal este pe locul doi având 52 de puncte şi are un meci mai uşor în această etapă. Echipa pregătită de Arsene Wenger va întâlni pe teren propriu formaţia Crystal Palace.

"Adversarul se regrupează foarte bine în apărare. Au şi ei obiectivele lor şi prestează un joc eficient. Crystal Palace a avut rezultate bune în ultima perioadă. Atât pentru noi, cât şi pentru ei este un meci foarte important", a spus antrenorul echipei Arsenal.

În celelalte meciuri ale etapei, Liverpool va juca în deplasare cu West Bromwich, în timp ce Manchester United se va duela cu Stoke City. Toate meciurile etapei vor avea loc sâmbătă, cu excepţia derby-ului Manchester City - Chelsea care se va juca duminică.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu