Manchester City a dat lovitura pe piaţa transferurilor. Bernardo Silva a semnat un contract cu englezii

Manchester City a dat lovitura pe piaţa transferurilor. Clubul englez a anunțat pe site-ul oficial că portughezul Bernardo Silva va deveni jucătorul lui Manchester City începând cu 1 iulie.

Unul dintre cei mai buni jucători ai lui AS Monaco din acest sezon a semnat un contract valiabil pe 5 ani şi a oferit deja primul interviu.

"Mă simt minunat. Să fiu sincer sunt acum la una dintre cele mai bune echipe din lume. Sunt foarte fericit că am această ocazie. Aștept cu nerăbdare să încerc să fac tot posibilul pentru a ajuta echipa să-și atingă obiectivele", a afirmat fotbalistul Manchester City, Bernardo Silva.

Bernardo Silva are 22 de ani şi în acest sezon a câştigat cu AS Monaco titlul în Ligue 1 şi a eliminat-o pe Manchester City în optimile de finală ale Ligii Campionilor. De altfel, Monaco a ajuns până în semifinalele competiţiei.

Silva a marcat 11 goluri şi a dat 12 pase decisive în 58 de meciuri jucate în sezonul trecut pentru gruparea din Principat. Fotbalistul portughez a mai jucat la Benfica Lisabona, unde a fost format.

AS Monaco i-a găsit rapid înlocuitor lui Silva. Campioana Franţei a semnat pe cinci sezoane cu mijlocaşul belgian Youri Tielemans de la Anderlecht Bruxelles. Monaco a plătit 23 milioane de euro pentru transfer.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu