Manageri de top de la Banca de Economii riscă ani grei de PUŞCĂRIE. Ce li se incriminează

Embed:

Câte zece ani de închisoare riscă şeful filialei BEM din raionul Râşcani şi contabilul acesteia. Bancherii sunt învinuiţi de spălarea banilor.

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată alte două cauze penale de învinuire a contabilului-şef şi a şefului depozitului de valori ai filialei teritoriale din raionul Râşcani a Băncii de Economii (BEM). De această dată procurorii le incriminează comiterea spălării banilor în proporţii deosebit de mari, estimată la 2,3 milioane lei.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale menţionează că la începutul anului curent, şeful depozitului de valori a fost condamnat, împreună cu un alt angajat al filialei, la câte 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru delapidarea averii băncii, cu restituirea sumei pagubei materiale, cauzate prin comiterea infracţiunii.

La baza pornirii respectivului proces penal a stat sesizarea adresată de către administraţia BEM care a depistat lipsa numerarului după efectuarea unui audit intern.

Procurorii anticorupţie, de comun cu ofiţerii CNA, au stabilit că, inculpaţii, împreună cu directorul filialei BEM din Râşcani şi contabilul–şef al aceleiaşi instituţii bancare au elaborat o schemă criminală prin care, în intervalul anilor 2007-2014, au sustras mijloace băneşti ce aparţineau instituţiei financiare în sumă de 7.738.000 lei, 50.450 dolari SUA şi 88.800 euro.

Ulterior, intrând în posesia ilicită a sumelor şi având intenţia spălării banilor prin convertirea, transferul, deghizarea naturii şi originii lor, inculpaţii au investit mijloacele financiare în procurarea şi reparaţia bunurilori mobile ce le aparţin lor şi rudelor apropiate.

Pentru faptele imputate de procurori, inculpaţii riscă pedepse între 5 şi 10 ani închisoare.

Potrivit procurorilor, în cadrul acţiunilor de urmărire penală inculpaţii au restituit o parte neînsemnată din baniio sustraşi. Cu toate acestea, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, procurorii au aplicat sechestru pe mai multe averi şi afaceri ale figuranţilor.

În ceea ce priveşte cauza penală de învinuire a directorului respectivei filiale BEM, aceasta se află pe rol în instanţa de judecată, care urmează a fi examinată în scurt timp.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu