Mamele surogat „bagă zâzanie” între deputaţi

Iniţiativa legislativă privind sănătatea reproducerii a provocat schimburi de replici în Parlament. Nici chiar deputaţi din aceeaşi fracţiune nu au găsit limbă comună. Chiar şi după încheierea dezbaterilor, aleşii poporului nu s-au putut linişti. Astfel, în timp ce votau alte proiecte de lege, parlamentarii continuau să se certe tot tot pe subiectul mamelor surogat.

Potrivit preşedintelui comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, care a examinat proiectul, majoritatea deputaţilor s-au exprimat pentru excluderea articolului 14, care le permite femeilor să devină mame surogat.

„Deşi în comisie nu am ajuns la un consens privind menţinerea sau retragerea articolului 14, care prevede maternitatea de substituţie, majoritatea deputaţilor susţin retragerea acestuia”, a declarat Vladimir Hotineanu.

Anunţul a provocat reacţii din partea liberalilor. Deputatul PL Gheorghe Brega a propus ca legea să permită practica din articolul 14 măcar rudelor de gradul I şi II. „Dacă sunt de acord rudele de gradul I şi II, ele au tot dreptul, e absurd dacă excludem art. 14. Majoritatea femeilor din ţară îşi doresc copii, dar noi le interzicem. Poate e problema domnului Ghileţchi, dar...”, a precizat acesta.

Replica liberal democratului Valeriu Ghileţchi nu s-a lăsat aşteptată. „Am venit cu propunerea ca articolul 14 să fie exclus, prezentând mai multe argumente, din punct de vedere moral, social, ştiinţific: 1. contravine poziţiei pe care majoritatea bisericilor o susţin, 2. există pericolul exploatării fetelor tinere, 3. nu avem cercetări care să fi anaizat impactul psiho-social asupra mamei surogat, 4. majoritatea ţărilor din UE nu permit această noţiune în legislaţie, iar noi tindem spre UE”, a menţionat deputatul PLDM.

Acesta, însă, nu a găsit susţinere din partea colegului de fracţiune Petru Ştirbate, care este şi coautor al proiectului de lege. „Fac apel să rămânem la ce am propus, să menţinem art. 14, dar vreau să rămână toate alineatele, altfel limităm persoanele care nu au nicio rudă. Vă rog frumos să fim maturi, în 12 din cele 27 de state memebre ale UE, legislaţia este permisivă în acest sens”, a spus Ştirbate.

Ghileţchi nu s-a lăsat convins de argumentul lui Ştirbate. „Am participat la ultima şedinţă a Consiliului Europei, se pregăteşte o moţiune vizavi de mamele surogat. E o poziţie a ţărilor occidentale foarte rezervată, de aceea nu cred că e de nivelul R. Moldova să se aventureze în astfel de practici şi să îşi asume asemenea riscuri”, a insistat deputatul.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a încercat să calmeze spiritele: „Chiar şi în statele membre ale UE, legislaţia este neunivocă. În jumătate din ele se admite, în alta nu”. Dar nu i-a reuşit. În cele din urmă, liberal-democraţii au solicitat o pauză şi au cerut convocarea Alianţei.

După un sfert de oră de discuţii cu uşile închise, Vladimir Hotineanu a cerut anularea votului proiectului în lectura a II-a. Deputaţii au decis, astfel, ca examinarea iniţiativei legislative să fie transferată pentru o altă şedinţă a Parlamentului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu