Mama deputatului comunist Grigore Petrenco, protejată de Federaţia Rusă

Mama deputatului comunist Grigore Petrenco poate să stea liniştită. Şi asta pentru că ar putea fi reţinută doar dacă va părăsi statul rus. Femeia deţine cetăţenia Federaţiei Ruse şi nu va fi extrădată.

Potrivit "Timpul", până la această oră, mama comunistului nu a fost nici măcar reţinută de poliţia din Cistopol, deşi la începutul acestei luni, CCCEC anunţa despre faptul că Maria Petrenco, se află în arestul organelor de drept ale Federaţiei Ruse.

Aceeaşi sursă mai spune că, săptămâna trecută, poliţia rusă doar a identificat locul aflării femeii şi a informat despre aceasta Chişinăul, fără să aplice vreo măsură preventivă pe numele ei. Potrivit autorităţilor ruse, femeia o îngrijeşte pe mama sa, în vârstă de 97 de ani, care este o persoană foarte cunoscută printre veteranii de război din Cistopol.

În prezent, CCCEC pregăteşte pachetul de acte pentru procedura de extrădare, însă reprezentanţii instituţiei se îndoiesc de faptul că partea rusă le va accepta solicitarea. Şeful Direcţiei generale urmărire penală a CCCEC,  Bogdan Zumbreanu, spune că, decizia urmează să fie luată de către Procuratura Generală de la Moscova.

La rândul său, juristul Vitalie Nagacevschi, consideră că CCCEC cunoştea că femeia este cetăţeancă rusă şi că nu va fi extrădată. „Deja este notoriu faptul că organele noastre de urmărire penală manifestă interes numai în privinţa cazurilor de rezonanţă, în care sunt implicate persoanele sus-puse sau pe unde apare un anumit interes. Autorităţile noastre, dacă au organizat o urmărire penală, ar fi trebuit să ştie de mult despre multitudinea de cetăţenii ale mamei lui Petrenco. Poate că la mijloc se face şi un anumit joc în vederea determinării lui Grigore la un anumit comportament, dar nu pot să fiu sigur de aceasta, deoarece nu cunosc dedesubturile”, susţine Nagacevschi, citat de Timpul.

PUBLIKA.MD aminteşte că, actualmente, Maria Petrenco este cercetată penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „abuz de serviciu” şi „delapidare a averii străine”. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu