Mamă cu inimă de monstru. Şi-a bătut copilul cu lopata pentru că a luat mâncare din frigider. Ce pedeapsă a primit femeia

O femeie din Rusia a fost condamnată la 18 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un băiețel de șase ani, luat în adopție.

Femeia de 34 de ani, supranumită "o mașină de tocat carne", l-a lovit pe copil de 135 de ori în zona creștetului și pe trup cu o lopată din metal, potrivit Daily Star, citează observator.tv.

După atacul înfiorător, băiețelul încă mai respira, însă femeia și soțul ei au așteptat o oră și jumătate până când au alertat echipajele de urgență.

Femeia l-ar fi "pedepsit" pe băiat pentru că ar fi îndrăznit să ia mâncare din frigider. În urma asaltului, micuțul a suferit fracturi la craniu, claviculă, coaste și pelvis, precum și multiple tăieturi și vânătăi. La spital, copilul a intrat în comă. După nouă luni de suferință, băiețelul s-a stins din viață în luna aprilie a anului trecut. Nu a avut puterea să-și recapete conștiența după seria de lovituri.

Inițial, mama acestuia a spus că băiatul a căzut jos din pat. Ceva mai târziu femeia și-a schimbat declarația și a dat vina pe fiica ei mai mare, care la momentul respectiv era sub vârsta la care putea fi trasă la răspundere penală.

Totuşi, probele administrate de procurori au demonstrat contrariul, femeia fiind condamnată la închisoare pentru crimp, tortură, vătămare corporală și neîndeplinirea datoriilor de părinte. Soțul ei, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la patru ani de detenție.

Cei doi îl aveau în grijă pe copil după ce mama biologică a acestuia și-a înjunghiat mortal soțul, fiind condamnată la închisoare pe viață.

 

loading...

Lasă un comentariu