Malaga şi-a demis antrenorul, după înfrângerea din partida cu Getafe

Embed:

Înfrângerea din partida cu Getafe, scor 0-1 din La Liga a fost fatală pentru antrenorul spaniol Michel. Conducerea echipei Malaga a decis să-l demită pe tehnicianul în vârstă de 54 de ani.

Informația a fost confirmată pe site-ul oficial al clubului spaniol. Michel a antrenat formația iberică din luna martie al anului trecut.

Malaga are o evoluție dezastruoasă în actualul sezon din Primera Division, ocupând penultima poziție în clasament și având șanse mari la retrogradare.

În cele 19 partide disputate în campionat, gruparea de pe Rosaleda a acumulat doar 11 puncte. Pentru Malaga urmează meciul din deplasare cu Eibar, care este programat pentru 22 ianuarie.

În cariera sa de antrenor, Michel a mai pregătit formații precum: Sevilla, Olympiakos și Marseille.

Lasă un comentariu