Mâine au loc alegerile în Israel. Semnificaţia rezultatului poate fi globală

Două partide îşi dispută victoria în această rundă a alegerilor anticipate: Likoud, condus de actualul prim-ministru Beniamin Netaniahu, şi Kahol Lavan, al cărui lider este generalul Benny Ganz, fost şef al armatei israeliene.

Mizele sunt multiple şi extrem de importante pentru Israel, pentru întreaga regiune a Orientului Mijlociu dar şi, cu absolută certitudine, relevante, poate chiar vitale, la nivel global.

Mizele acestea, pe fond, înseamnă confirmarea pe care electoratul israelian o va da uneia dintre cele două opţiuni care constituie oferta esenţială a candidaţilor şi poate determina efecte de profunzime asupra păcii şi securităţii întregii regiuni şi, mai departe, să arate că, pe plan mondial, există posibilitatea de refacere a hărţilor geografiei politice.

Şi iată de ce.

Oferta lui Netaniahu constă în promisiunea absolut fermă ca, în cazul în care el va fi câştigătorul, să anexeze imediat întreg ansamblul coloniilor evreieşti din valea Iordanului, zonă strategică care reprezintă aproximativ 30% din Cisiordania ocupată, „anexare imediată“ care ar prelua oficial teritoriul în corpul statului Israel.

Mesajul este clar: „...anunţ intenţia mea de a aplica, cu următorul guvern, suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului şi a nordului Mării Moarte“.

Mai promisese acest lucru, la modul general, cu câteva zile înainte de alegerile din 9 aprilie, dar, de data asta, are şi calendarul şi prima zonă pe care o va prelua Israelul, acolo unde, conform organizaţiei israeliene Btselem, trăiesc aproape 65.000 de palestinieni. Situaţie cel puţin ciudată şi care poate evolua dramatic.

Chiar dacă Netaniahu a precizat că anexarea nu va cuprinde oraşele palestiniene din zona, Ierihon spre exemplu, chiar dacă, odată realizată mişcarea, vor fi doar nişte enclave izolate şi complet înconjurate.

Situaţia poate evolua spre explozie deoarece cea mai mare parte a Văii Iordanului face parte din „Zona C“ (în definiţia planurilor de pace de la Oslo recunoscute de Naţiunile Unite) şi care acoperă aproximativ 60% din întregul Cisiordaniei, în principal administrată acum de Israel, dar nu (încă) parte componentă a teritoriului Israelului.

Şi aici este miza geostrategică. O eventuală aplicare a suveranităţii statului Israel asupra unui teritoriu ocupat prin forţa armelor înseamnă o modificare a graniţelor statului.

Caz în care propunerea „aplicării suveranităţii“ este oare o chestiune strict internă a statului Israel sau înseamnă cu mult mai mult şi deschide larg porţile acceptării principiului anexării de teritorii pe baza forţei sau a acţiunilor ostile purtate într-o formulă oarecare de război hibrid? În acest caz, putem oare să trasăm o paralelă între cazul Crimeii şi eventuala anexare viitoare anunţată de Netaniahu? În cazul în care aceasta va avea loc, este oare normal să ne aşteptăm ca reacţia internaţională de condamnare să fie identică cu cea care a urmat anexării Crimeii, cu acelaşi tip de oprobiu general şi cu recurgerea la sancţiuni internaţionale după sistemul deja cunoscut şi la care aderă şi acum toate statele din G7 plus ansamblul UE? Chestiunea nu este deloc o dilemă teoretică, simbolică sau de morală a vieţii internaţionale şi a comportamentelor aferente, asta în cazul în care chiar aveţi naivitatea să mai credeţi în aşa ceva. Tocmai de aceea, propunerea de rezolvare va putea fi tranşată la masa verde.

Înainte de aceste alegeri de mâine, ultima vizită a prim-ministrului israelian a fost la Moscova şi Soci, unde s-a întâlnit cu ministrul Şoigu al Apărării şi cu preşedintele Putin care a spus că „pentru noi, este extrem de important cine va fi ales în viitorul Knesset şi sperăm că vor menţine prietenia între naţiunile noastre şi vor întări şi mai mult relaţia dintre noi... Ştim că peste un milion şi jumătate de repatriaţi din URSS trăiesc în Israel şi i-am tratat mereu ca pe de-ai noştri“. Iar Netaniahu a replicat pe măsură, cu estimarea că relaţia bilaterală este „spun asta fără nicio rezervă, o componentă fundamentală a stabilităţii regionale“.

Foarte interesantă această reunire de prietenii, deoarece se transmit semnale convergente că există un acord superior şi care excede (sau poate s-o facă) probleme de anexare teritorială. Şi s-ar putea să nu mai fie vorba despre sancţiuni pentru nimeni.

Iată semnalele că se vorbeşte serios.

Pe de o parte, ieri, în ultima zi de campanie, Netaniahu a organizat o şedinţă de guvern chiar într-una din coloniile „sălbatice“, Mevoot Ierihon în Valea Iordanului din Cisiordania ocupată, anunţând totodată decizia de a legaliza statutul coloniei. Ocazie cu care a repetat că Valea Iordanului este „un zid de apărare care va deveni parte integrantă a Israelului, unde va exista o prezenţă eternă a forţelor noastre armate“.

În fine, exact în acest moment, Trump transmite într-un tweet postat sâmbătă, că „am avut azi o convorbire telefonică cu prim-ministrul Netaniahu pentru a discuta posibilitatea unei posibil mişcări în direcţia unui Tratat mutual de apărare între SUA şi Israel care ar întări şi mai mult extraordinara alianţă între cele două ţări ale noastre. Aştept să continui pe mai departe aceste discuţii după alegerile din Israel, atunci când, la finele acestei luni, ne vom întâlni la Naţiunile Unite!“.

Pe de altă parte, există şansele deloc neglijabile ale lui Benny Ganz (sondajele de ieri îi dădeau pe cei doi aproape la egalitate), iar mesajul acestuia este mai liberal şi are un punct forte: promite relansarea convorbirilor cu palestinienii. Punct forte pentru adepţii unei soluţii care să nu se bazeze doar pe tipul de abordare războinică a lui Netaniahu, dar şi vulnerabilitate din cauza faptului că este acuzat că ar fi gata să acorde unele concesii duşmanilor Israelului. Fals, replică el, promiţând o campanie militară dură şi rapidă în Gaza pentru eliminarea ameninţării Hamas şi, fără a-l contrazice pe Netaniahu pe chestiunea Cisiordaniei, promite că Israelul va păstra statutul său de garant al securităţii din zonă. Necunoscuta momentului este rezultatul negocierilor pe care se spune că Ganz le-ar avea cu partidele arabe din Israel (cea de-a treia forţă politică a ţării, dar niciodată acceptate pentru reprezentare în vreun guvern) de a susţine o majoritate guvernamentală între partidul lui Ganz şi cel al ultranaţionalistului Avigdor Liberman şi, de ce nu, cu o parte din Likud care ar vrea să iasă de sub tutela lui Netaniahu. Se schimbă paradigme de securitate în Orientul Apropiat. Oricum se vor schimba şi consecinţele le vom vedea în foarte scurt timp. 

 

Lasă un comentariu