Maia Sandu s-a deplasat cu trenul spre Paris. În Capitala franceză șefa statului a avut o întrevedere cu Emmanuel Macron

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit, joi, 19 mai, cu președintele Franței Emmanuel Macron la Palatul Élysée.
În cadrul întrevederii președinții urmează să discute despre provocările și consecințele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, despre prioritățile agendei bilaterale moldo-franceze și despre aspirațiile europene ale țării noastre.
„Moldova a condamnat ferm războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei. Am pledat pentru restabilirea păcii, iar moldovenii și-au deschis casele și inimile pentru refugiații ucraineni. Peste 450 de mii de refugiați au trecut prin Moldova, de la 24 februarie. Aproape 90 de mii rămân și acum în Republica Moldova - și jumătate dintre ei sunt copii. Mulțumim Franței pentru ajutorul de peste 300 mii euro oferit pentru gestionarea fluxului de refugiați, dar și pentru decizia de a reloca 2500 de refugiați.”, a menționat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă, susținut în capitala Franței împreună cu Emmanuel Macron.
Președintele Republicii Moldova și-a exprimat recunoștința față de statul francez pentru organizarea platformei de sprijin oferit Moldovei în vederea depășirii consecințelor războiului, ale inflației și ale crizei energetice cu care se confruntă țara.
Cei doi președinți urmează să discute despre agenda europeană a Republicii Moldova și despre sprijinul Franței în acest sens.
„Avem o agendă dinamică pe plan bilateral, pe care dorim să o valorificăm pe deplin, inclusiv cu participarea noului guvern francez”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu s-a deplasat cu trenul spre Paris
Reamintim că șeful statului a efectuat în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles. Ulterior, din Belgia spre Capitala franceză, Maia Sandu s-a deplasat cu trenul, călătorie care a durat o oră și jumătate.