Maia Sandu fuge din ţară. Va candida în circumscripţia din Europa de Vest, la alegerile parlamentare din 24 februarie

Embed:

Moldovenii din diasporă continuă să o atace dur pe Maia Sandu, după ce liderul PAS a anunţat că va candida în circumscripţia din Europa de Vest, la alegerile parlamentare din 24 februarie.

Conaţionalii noştri consideră că mandatul de deputat râvnit de Maia Sandu ar trebui să aparţină unui cetățean care muncește în străinătate, deoarece el ştie cel mai bine problemele oamenilor.

Nina Gorincioi, o moldoveancă originară din Ungheni stabilită în Italia, a tratat ironic decizia Maiei Sandu de a candidata în diasporă. Mai exact, ea îi îndeamnă pe conaţionalii noştri să prosoape, colaci de acasă şi covoare aurii, pentru a o întâmpina pe Jana D'Arc - imaculata de Moldova. Tot ea se întreabă ce a făcut Maia Sandu pentru Moldova şi pentru diasporă? Nina Gorincioi mai spune că liderul PAS nu are stofă de politician şi nu este persoana potrivită pentru reprezenta intereselele moldovenilor din străinătate în legislativ.

Alexandru Cazacu, care este şi preşedintele Asociaţiei moldo - italiene "Dor", şi-a exprimat din nou dezamăgirea pe o reţea de socializare. Acesta spune că interesele moldovenilor din străinătate vor fi reprezentate de persoane din blocul PAS-PPDA care sunt departe de problemele conaţionalilor.

"Maia trage în țeapă diaspora Europei de Vest. Pentru SUA și Canada nu s-a găsit candidat mai bun decât Alaiba. Cine-i ăsta? Cum s-ar spune, tot ce naște din PLDM, șoareci mănâncă... manipulare și piar ieftin", a concluzionat Alexandru Cazacu.

Şi Cristina Pruteanu, care locuieşte şi munceşte peste hotare, este dezamăgită de decizia PAS şi PPDA, formaţiuni care, spune ea, i-a folosit pe conaţionalii din diasporă atunci când au avut nevoie.

"Eu mă aflu acum la serviciu, în parcarea asta sunt peste 100 de maşini, dintre care suntem vreo 15 moldoveni. Din păcate, nimeni din aceste persoane nu vor veni la vot, nu mai au încredere Eu, personal, votul meu în diaspora, nu-l voi da. În diaspora sunt foarte multe probleme, dna Maia Sandu. Aţi fost în diaspora, dar nu aţi avut viaţa diasporenilor. În diaspora avem foarte multe persoane care ar fi putut să candideze.Nu este posibil ca să ne vedeţi doar când aveţi nevoie. Eu, personal, la protest nu mai ies", a spus moldoveanca stabilită în Italia, Cristina Pruteanu.

Iar Ion Cereteu, un reprezentant activ al diasporei din Spania și participant la protestele opoziției o critică şi o acuză pe Maia Sandu de trădare.

"Ne credeţi nişte netoţi, nişte tâmpiţi, proşti, da? Credeţi că noi nu avem dreptul la un om de-al nostru care să ne reprezinte în Parlament? Ne-aţi furat şi dreptul acesta. De ce nu aţi candidat pe circumscripţia în care v-aţi născut sau în Chişinău", a spus Igor Cereteu.

Solicitată să răspundă la nemulţumirile diasporei, Sandu a evitat să o facă şi mizează în continuare pe sprijinul ei.

"Noi contăm pe faptul că diaspora va veni să ne ajute atunci când vom ajunge la putere", a spus liderul PAS, Maia Sandu.

Presa a scris anterior, făcând referire la surse din interiorul formaţiunii, că decizia Maiei Sandu de a candida în afara ţării se explică prin faptul că liderul PAS nu este sigură că va câştiga în vreo circumscripţie din Republica Moldova.

Asta după ce sondajele, inclusiv cele din interiorul partidului, au arătat prăbușirea încrederii oamenilor în Maia Sandu și în formaţiunea pe care o conduce. Acelaşi surse mai precizează că Maiei Sandu nu-i plac vizitele în satele moldovenești, unde, spune ea, „lumea e prea întunecată și proastă”.

Un alt motiv pentru care liderul PAS va candida pe o circumscripţie uninominală din exterior este că pretendenţii pentru fotoliul de deputat pot face publicitate electorală şi comunica cu alegătorii prin intermediul reţelelor de socializare.

La rândul său, liderul PPDA, Andrei Năstase, vrea să obţină funcţia de deputat în circumscripţia numărul 33 din municipiul Chişinău. Asta deşi anterior a spus că este gata să concureze cu preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu