Mai puţin gunoi la Cimişlia. Ce proiect au pus pe roate autorităţile

Embed:

Aproape 6.000 de locuitori din raionul Cimișlia nu mai aruncă gunoiul la întâmplare. Oamenii au devenit mai organizaţi datorită unui proiect al Consiliului raional, implementat cu ajutorul Fondului Ecologic de Stat.

Deocamdată, acesta a fost realizat în proporţie de 50 la sută. În decursul unui an, autoritățile au reușit să asigure oamenii din zece sate cu pubele și să amenajeze două gropi de gunoi. Deșeurile sunt evacuate săptămânal și duse la una dintre cele două gropi de gunoi amenajate.
 
Pentru a beneficia de acest serviciu, oamenii trebuie să încheie un contract în valoare de 150 de lei. Ulterior, fiecare locuitor va achita lunar câte nouă lei pentru avacuare.

Autorităţile îşi propun ca la finalul proiectului, fiecare locuitor din cele 38 de sate din raion să profite de avantajele proiectului.

"Noi suntem în perspectiva de a implementa o gunoiște regională sudică, unde aceste cinci gunoiști temporare vor fuziona", a spus președintele raionului Cimișlia Mihai Olărescu. 

Deși planul autorităţilor va îmbunătăți considerabil situația ecologică din raion, nu toți oamenii înțeleg importanţa acestuia.

Costul total al proiectului se ridică la peste 17 milioane de lei. 85 la sută din bani au fost oferiţi de Fondul Ecologic de Stat, iar restul este contribuţia autorităţilor. În raionul Cimişlia locuiesc peste 47 de mii de oameni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu