Mai mulţi şoferi de microbuze de pe rute interurbane, AMENDAŢI. Unele vehicule au rămas fără plăcuţe de înmatriculare

Embed:

Şoferii mai multor microbuze de pe rute interurbane au fost amendaţi, în cadrul operaţiunii "Autobuz", desfăşurată în perioada 2-15 decembrie, de către poliţie în comun cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Transport Auto.

Potrivit oamenilor legii, au fost efectuate opt controale a mijloacelor de transport înainte de ieșirea la rută și întoarcerea la stațiile terminus și opt razii în trafic și la Gările Auto din Chișinău, unde au fost supuse inspectării tehnice și legalității actelor ce atestă dreptul la activitate, fiind verificate 420 de unități de transport dintre care 11 autobuze școlare.

Astfel, au fost depistate abateri de la normele tehnice, mai exact 91 de contravenții: defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, amplasarea neautorizată pe vehicule a publicităţii, precum și lipsa raportului de inspecție tehnică a unităților de transport.

În acest context, au fost întocmite 71 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 450 la 600 de lei, iar administratorilor le-au fost înmânate prescripții și au fost sancționați cu amenzi în mărime de 3.000 de lei, pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice.

Totodată, 11 microbuze au rămas fără plăcuțele de înmatriculare.

 

loading...

Lasă un comentariu