Mai mulţi muzeografi din ţară au fost PREMIAŢI astăzi pentru dedicaţie şi profesionalism

Embed:

Îi place să răsfoiască prin paginile trecutului şi adoră să culeagă relicve care ne reprezintă ca şi popor. Mai mult, a făcut din asta o profesie de suflet.

Vorbim despre muzeograful Elena Mircos din satul Mingir, raionul Hânceşti, care de patru ani este director la muzeul din localitate.

Femeia spune că instituţia i-a devenit a doua casă.

"Este o profesie care ţine mai mult de sufletul omului. Mă atrage istoria, rădăcinile noastre străbune şi acele tradiţii strămoşeşti care noi le amintim, le reînviem şi le promovăm. Mă regăsesc la lucru", afirmă Mircos.

Zi de zi, Elena Mircos are grijă de circa două mii de piese din muzeul satului. Cele mai vechi, însă, sunt câteva vistigii din ceramică şi cuie de la sicrie, care datează din secolul al XVII-lea, găsite în cimitirul vechi din localitate.

"Avem o colecţie bogată de documente, fotografii din cel de-al doilea război mondial. Avem colecţii de ţoale, prosoape, zestrea mingirenilor. Printre cei mai fideli vizitatori ai muzeului sunt tinerii. Avem vizitatori din diferite ţări", spune directorul  Muzeului de Istorie şi Etnografie, satul Mingir.

Anii de muncă în cadrul muzeului i-au fost răsplătiţi în cadrul unei gale organizate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Dedicaţie şi profesionalism au demonstrat şi alţi muzeografi din ţară, care la fel s-au ales cu câte un premiu.

"Am fost foarte frumos surprinsă cu ocazia decernării acestei diplome, dar pot să vă spun că nu este numai meritul meu este meritul colegilor mei cu care noi activăm umăr la umăr", a afirmat Valentina Onofriescu, şef secţie, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

"M-am angajat la muzeu nu demult, de un an aproximativ, mă simt foarte bine îmi pare bine că şi sunt apreciată şi încerc să depun o toate eforturile ca să am şi o performanţă mai bună şi să aduc un aport pozitiv muzeului", a spus Elena Casiadi, şef-sector al Secţiei Educaţie de la Muzeul Naţional de Artă a Moldovei.

Ministrul Culturii, Monica Babuc, a spus că guvernul va continua să sprijine oamenii din cultură.

"Mă bucur foarte mult că în baza legii nr.270, aprobată la sfârşitul anului 2018 am reuşit o majorare a salariului muzeografilor, una substanţială şi acest lucru cred că va motiva colegii noştri din muzee să îşi exercite misiunea lor de iluminatori a poporului nostru", a declarat oficiala.

Ceremonia este organizată al şaselea an consecutiv.

Lasă un comentariu