Mai mulți militari au fost răniţi în Maroc, după ce sute de migranţi au luat cu asalt enclava spaniolă Melilla

Doisprezece militari marocani au fost răniţi duminică, unii dintre ei grav, încercând să împiedice 300 de migranţi, dintre care unul a murit, să escaladeze gardul de la frontiera ce separă Marocul de enclava spaniolă Melilla.

Duminică, prefectura din Melilla a informat că un migrant a murit şi alţi 19 au fost răniţi în timpul acestei încercări de traversare a graniţei din oraşul marocan Nador (nord). Circa 200 de migranţi au reuşit să ajungă în enclava Melilla, potrivit autorităţilor spaniole.

Spania a anunţat luni că a expulzat în Maroc 55 din cei 208 migranţi care au reuşit să intre în Melilla.

''Guvernul a aplicat tratatul hispano-marocan de readmisie a 55 de persoane, care au fost trimise înapoi în Maroc'', potrivit unui comunicat al prefecturii din Melilla, scrie Agerpres.ro.

La rândul său, Ministerul de Interne marocan a declarat luni că un număr de 141 de migranţi au fost arestaţi în timpul acestei operaţiuni, fără a preciza numărul exact al celor care au încercat să ajungă în Spania.

Migranţii arestaţi vor fi ''trimişi în ţările lor de origine'', potrivit aceleiaşi surse.

Graniţa care separă Marocul de Melilla este protejată de două garduri de şase metri înălţime, acoperite cu sârmă ghimpată ascuţită.

Melilla şi Ceuta sunt două mici enclave spaniole de pe coasta Africii de Nord, fiind luate cu asalt în mod constant de către migranţi.

Peste 6.000 de migranţi au ajuns în Melilla şi Ceuta de la începutul acestui an, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.

De asemenea, peste 40.000 de migranţi au sosit pe mare începând din ianuarie pe ţărmul spaniol în Andaluzia, făcând ca Spania să devină destinaţia europeană principală pentru migranţi.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu