Mai mulţi jucători din naţionala de rugby a Franţei, audiaţi într-un presupus caz de agresiune sexuală

Mai mulţi jucători din naţionala de rugby a Franţei au fost audiaţi, în calitate de martori, luni dimineaţa, la Edinburgh, de poliţia scoţiană, într-un presupus caz de agresiune sexuală, scrie Agerpres.ro.

După ce oamenii legii au fost sesizaţi că în centrul oraşului ar fi avut loc, luni dimineaţa, un astfel de incident, poliţia scoţiană a chemat la audieri mai mulţi martori, printre care şi jucători ai naţionalei Franţei care se aflau în zonă, pregătindu-se să se îndrepte spre aeroport, după partida de duminică cu ţara gazdă, din Six Nations.

După audieri, poliţia a stabilit că nu a avut loc nicio infracţiune de genul celei raportate, însă avionul care urma să decoleze spre Paris a plecat cu două ore întârziere.

Franţa a pierdut cu scorul de 26-32 meciul cu Scoţia, după ce în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni 2018 cedase în faţa Irlandei, astfel încât teoretic nu mai are şanse la câştigarea trofeului în acest an.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu