Mai mulţi comercianţi care vindeau flori la Cimitirul Sfântul Lazăr din Capitală au rămas fără autorizaţie. Ce spun autorităţile

Au investit mii de lei, au muncit zi de zi, iar acum nu-şi pot vinde marfa. Vorbim despre comercianţii de flori de la intrarea în Cimitirul "Sfântul Lazăr" din sectorul Râşcani al Capitalei, care se plâng că din ianuarie au rămas fără loc de muncă. Cei 25 de agenţi economici au rămas, de la începutul anului, fără autorizaţie eliberată de Pretura sectorului Râşcani. Autorităţile susţin că vor să amenajeze o piaţă cu condiţii decente, dar nu ştie când va fi pus în aplicare acest proiect.

Larisa Dragancea vinde flori la Cimitirul "Sfântul Lazăr" de 22 de ani. Aceasta vine de două ori pe săptămână din satul Sipoteni, raionul Călăraşi, cu trenul ori cu maşina de ocazie.

"Am înfiinţat gospodăria ţărănească, am investit bani în sere, în peliculă, în toate materialele necesare, dar am fost anunţaţi că nu mai putem vinde, nu ne dau autorizaţii, nu ştim ce să facem. Am lucrat conform legii, am achitat taxa de stat, acum vrem să înţelegem cauza, de ce nu ne permit să vindem aici?", a zis Larisa Dragancea, comerciant.

Şi acest pensionar spune că a ajuns la limita disperării.

"Fără loc de muncă, fără bani, fără nimic. Avem producţia pe deal care se strică. Vorbim despre materialul săditor, despre lalele, narcise, cui să le dau? Ele înfloresc, le tai şi arunc, nu am ce face. Voiam să fac un ban, dar nu am cum", a spus Aurel Curliuc, comerciant.

În primele zile din ianuarie, comercianţii care au riscat să-şi vândă florile fără autorizaţie au fost amendaţi cu 4500 de lei. Oamenii spun că nu-şi permit să vândă marfa în altă parte.

"Eu sunt pensionară, soţul a decedat, am un copil de 18 ani, eu locuiesc în Grătieşti. Cu ce să mă hrănesc eu, ce să fac altceva, să mă duc în Italia sau ce să mai fac? La vârsta asta, 700 de lei pensia."

Comercianţii au cerut ajutorul pretorului sectorului Rîşcani, Vlad Melnic, precum şi al edilului Capitalei, Ion Ceban, însă, deocamdată, nu au primit niciun răspuns.

"Noi, toţi producătorii am decis să mergem în audienţă la primarul general, Ion Ceban, am depus petiţia pe 27 ianuarie", a zis Lilia Rotaru, comerciant.

Trecătorii se arată nedumeriţi de decizia autorităţilor.

"Flori proaspete şi la preţuri negociabile, de aceea îi susţin, sunt de acord cu ideea că aici ar trebui să fie o piaţă autorizată la preţuri rezonabile, accesibile pentru cumpărătorii îndoliaţi şi îndureraţi."

"Este foarte rău că nu le dau autorizaţii, atunci lasă-i să facă un magazin specializat aici. Chiar este o problemă, flori aici acum puţin de tot, iar oamenii nici nu au de unde alege, chiar nu ai."

Solicitat telefonic, pretorul sectorului Rîşcani al Capitalei, Vlad Melnic, ne-a declarat că oamenii vor putea să vândă flori abia când va fi amenajată o piaţă modernă.

"Oamenii care s-au autorizat în schema de amplasare ca gospodăria ţărănească au dreptul să vândă flori doar din grădina lor, dar ei vindeau flori cumpărate de la depozit, ceea ce nu se permite. O să fie cumpărate tarabe pentru vânzători, acolo trebuie făcută o piaţă normală, europeană", a declarat pretorul sectorului Rîşcani al Capitalei, Vlad Melnic.

Am încercat să obţinem o reacţie şi de la primarul Capitalei, Ion Ceban. Consiliera edilului, Natalia Ixari, ne-a spus că oamenii vor primi în curând un răspuns de la Primărie în ceea ce priveşte problema lor.

loading...

Lasă un comentariu