Mai multe persoane sunt anchetate pentru că au distribuit un video cu EXECUTAREA unei turiste în Maroc

Poliția daneză anchetează penal 14 persoane care ar fi distribuit un video care surprindea executarea unei tinere în Maroc de către susținători ISIS.

Inspectorul de poliție Michael Kjeldgaard de la Poliția din Iutlanda de Est a declarat că persoanele au fost puse sub acuzare după ce și-au trimis materialul prin intermediul Facebook Messenger sau prin alte mijloace media.

Videoclipul, despre care autoritățile cred că este autentic, prezenta uciderea a uneia dintre cele două tinere turiste executate în decembrie 2018 în munții Atlas, la sud de Marrakesh, de un grup care a jurat credință grupării extremiste Stat Islamic.

Dintre cele 14 persoane, 12 au fost acuzate de distribuirea neautorizată a unor videoclipuri cu circumstanțe „deosebit de grave” și celelalte două pentru promovarea unor acte teroriste, scrie CNN. Aceste persoane riscă până la trei ani de închisoare, anunță poliția din Danemarca.

Doi oameni au fost acuzați de scuze pentru terorism, care se referă la exprimarea „bucuriei sau amuzamentului” în legătură cu un atac terorist, a spus Nielsen. Poliția a declarat că dintre cei 14 persoane care au fost puse sub acuzare. șase au vârsta între 13 și 18 ani, trei au vârste între 22-36 de ani și cinci între 45-69 de ani.

Autoritățile daneze au descoperit că momentul în care cele două tinere au fost ucise a fost filmat cu un telefon mobil.

Totul ar fi făcut parte dintr-un act de răzbunare al teroriștilor jihadiști din ISIS. Cele două prietene, Louisa Vesterager Jespersen, în vârstă de 24 de ani, din Danemarca, și Maren Ueland, în vârstă de 28 de ani, din Norvegia, se aflau în excursie să pe Muntele Toubkal, cel mai înalt vârf din Africa de Nord. Tinerele au fost ucise în cortul pe care îl împărțeau. Primul ministru danez, Lars Lokke Rasmussen, a declarat că asasinatele au fost „motivate politic, reprezentând un act terorist”. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu