Mai multe persoane fără domiciliu pot sta în perioada rece la Centrul de găzduire şi orientare

Mai multe persoane fără domiciliu sau care vagabondează pe străzile capitalei pot benefica de adăpost și hrană caldă la Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, centrul se află pe str. Haltei, 2.

Totodată, persoanele se pot adresa la asistenții sociali ai instituției la următoarele numere de telefon: 022-354-038 sau 022-354-039.

De asemenea, autoritățile municipale îndeamnă locuitorii Chişinăului să apeleze Serviciul Naţional Unic „112”, atunci când observă în stradă persoane care îngheață și au nevoie de îngrijiri.

Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil este o instituție bugetară municipală care oferă, gratuit, asistență temporară persoanelor fără domiciliu stabil, fără venituri sau cu venituri insuficiente pentru asigurarea necesităților de trai zilnice, anunţă moldpres.

Instituţia poate adăposti 100 de persoane. În perioada rece, 1 noiembrie-31 martie, instituția prestează servicii de găzduire pentru beneficiari în regim non-stop.

Deocamdată la acest centru sunt adăpostite aproximativ 30 de persoane, care beneficiază de hrană de trei ori pe zi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu