Mai multe instituţii media, agenţi străini în Rusia

Embed:

CNN, Deutsche Welle, Radio Liberty și Voice of America sunt doar câteva dintre instituţiile media străine care ar putea fi declarate agenți străini în Rusia.

Un proiect de lege în acest sens va fi supus votului săptămâna aceasta în Duma de Stat de la Moscova.

Dacă documentul va fi aprobat, organizaţiile vor fi nevoite să furnizeze autorităţilor ruse informaţii complete despre finanțarea și personalul lor, în caz contrar le vor fi înghețate conturile.

Iniţiativa legislativă vine drept reacţie la o decizie similară luată de Statele Unite în raport cu postul de televiziune Russia Today. Acesta emite ştiri în limba engleză și are o prezență foarte activă pe rețelele de socializare în SUA.

Iar autoritățile americane au acuzat în mod repetat RT și agenția de presă Sputnik, controlate de statul rus, că sunt instrumente ale propagandei Kremlinului.

Mai mult, ambele sunt suspectate că au încercat să influențeze campania pentru alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »