MAI MULTE FERTILIZĂRI IN VITRO! În țară sunt aproximativ 140 de mii de cupluri infertile

Embed:
Tot mai multe cupluri recurg la procedura de fertilizare in vitro. Specialiștii spun că motivul infertilității ar fi modul nesănătos de viață pe care îl duc oamenii, stresul, dar și vârsta târzie la care aceștia decid să facă un copil.

Această femeie are 35 de ani și deja de șase ani încearcă să rămână însărcinată.

"Îmi spuneau că totul e bine, nu văd nimic complicat, faceți așa un tratament, poate aveți viruși, poate nu știu ce și nimic, nu mi-au găsit nimic", a spus o femeie.

După zeci de tratamente, femeia a decis să apeleze la procedura de fertilizare in vitro, iar acum se bucură de sarcină.

"Este sarcină și eu tot mă uitam la test și nu-mi vinea să cred. Am mai făcut unul și tot timpul aveam emoții", a spus o femeie.

Specialiștii afirmă că infertilitatea este una dintre bolile secolului.

"Cauze pot fi diverse, dar cel mai frecvent este infecția urogenitală, care poate provoca la femei blocarea trompelor uterine, iar la bărbați inflamații cu afectarea calității spermei", a spus Veceslav Moşin, profesor universitar.

Unele femei sunt nevoite să recurgă repetat la fertilizarea in vitro. Medicii spun că doar circa 40 la sută dintre proceduri sunt realizate cu succes de la prima încercare.

"Sarcina depinde în mare măsura nu numai de un singur partener, dar de ambii și des avem situații când implantăm embrionul, dar el nu este de o calitate suficientă pentru a genera o sarcină", a spus Veceslav Moşin, profesor universitar.

Și vârsta joacă un rol important.

"După 35 de ani îmbătrânesc ovocitele și ele nu mai sunt capabile de a da o sarcină. Plus la toate crește riscul genetic, adică crește riscul de a avea un copil cu malformații congenitale", a spus Veceslav Moşin, profesor universitar.

În februarie, anul trecut, Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care cuplurile pot beneficia de o procedură de fertilizare in vitro gratuită, în baza asigurării medicale.

"Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat anul trecut peste 950 de mii de lei pentru 30 de fertilizări in vitro. Doar de la începutul acestui an s-au efectuat 60 de proceduri, iar cheltuielile s-au ridicat la aproape două milioane de lei."

Preţul fertilizării in vitro variază între 15 mii și 35 de mii de lei.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu