Mai multe femei au fost jignite de membrii PAS, după ce au venit să ceară explicații cu privire la blocarea măririi alocațiilor (FOTO)

Embed:

Un grup de femei a protestat în faţa sediului PAS, nemulţumite că Maia Sandu a blocat un proiect care prevedea alocaţii mai mari pentru mame şi copii în 2015, pe când era ministru al Educaţiei.

Unele mămici au venit cu copiii în braţe pentru a se întâlni cu Sandu. Doar că ea nu a binevoit să le răspundă mamelor. În locul ei, au ieşit câţiva membri de partid. 

Câteva zeci mame au venit cu pancarte în mâini să o întrebe pe Maia Sandu de ce alocaţiile pentru copii nu au fost majorate în 2015, deşi era posibil.

Asta după ce, zilele trecute, în presă a apărut un document care arată că în 2015, Maia Sandu nu a semnat pentru un proiect de lege care prevedea majorarea indemnizaţiei unice oferite la naşterea copilului de la 3100 de lei până la 5.500 de lei.

"Vrem să o întrebăm astăzi de ce doamna Maia, atunci când a avut ocazia nu a vrut să semneze pentru majorarea alocaţiilor pentru copii. "

Cei care au trecut prin faţa sediului PAS în timpul protestului le-au sărit în apărare mamelor venite să discute cu Maia Sandu. Totuşi, o trecătoare a spus că nu prea are rost să discuţi cu Maia Sandu.

"Maia Sandu nu e mamă, ea nu ştie ce e asta. - Foarte corect. - Dar la ce vă duceţi, pierdeţi timpul."

În loc să primească explicaţii, mamele care au participat la protest cu copii în braţe au primit doar jigniri. Vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi le-a insultat pe protestatare.

"Nu vă faceţi de râs. Mi-e ruşine pentru dumneavoastră. - Vă faceţi pe dumneavoastră de râs şi ca viitor părinte. - Eu sunt actual părinte, actual părinte. - Mi-e jale."

Proiectul de lege care prevedea alocaţii mai mari a fost propus de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care în 2015 era condus de Ruxanda Glavan.

Actul mai prevedea şi acordarea unui sprijin financiar din partea statului pentru copiii adoptaţi, orfani, cei rămaşi temporar fără ocrotire părintească, dar şi pentru mamele neasigurate.

Ea a declarat că Maia Sandu şi-a justificat decizia precum că părinţii, şi nu statul, trebuie să-şi întreţină copiii.

Mai mult, spunea Sandu, mamele ar trebui să muncească din greu pentru a-şi creşte odraslele.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu