FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI-AU PREZENTAT AVEREA. Peste 57.000 de documente au fost depuse la ANI

Embed:

Aproape 58 de mii de declaraţii de avere şi integritate au fost depuse de funcţionarii publici, la Autoritatea Naţională de Integritate.

Cifra este cu 2.400 mai mare decât cea înregistrată anul trecut. Peste o mie de funcţionari nu şi-au onorat obligaţiunile, fapt pentru care riscă să fie amendaţi.

Potrivit datelor prezentate astăzi de Autoritatea Naţională de Integritate, 55 972 de mii de declaraţii anuale de avere şi integritate au fost depuse de funcţionarii publici, până în data de 31 martie. Anul trecut, cifra era de puţin peste 55 de mii 500 de declaraţii. 

În 2019 a crescut şi numărul persoanelor care au depus on line declaraţii de avere colective. Este vorba despre angajaţii din instituţiile publice, însărcinaţi cu dreptul de a colecta datele de la mai mulţi angajaţi. Anul acesta, au fost înregistrate aproape două mii de persoane, cu aproape 200 mai multe faţă de anul trecut.

Datele ANI mai arată că cel puţin 1.100 de funcţionari publici nu şi-au onorat obligaţiunile. În acest caz, legislația prevede amenzi de la 1.500 până la 4.500 de lei.

"Noi o să luăm în consideraţie mai mulţi factori, deoarece pentru a depune declaraţia este nevoie de a avea semnătură electronică. Multe persoane au avut cauze speciale din cauza cărora nu au putut depune declaraţiile. Noi avem posibilitatea de a vedea de câte ori persoana a accesat sistemul, câte ori a încercat să depună declaraţia, dacă a încercat să depună declaraţia", a spus inspectorul de integritate, Radion Buzu.

Astăzi, s-a încheiat şi campania de informare și conștientizare lansată de ANI „Integritatea nu doare. Declară-ţi averea la timp!”. În cadrul acesteia au fost instruite peste 1800 de persoane responsabile de registrul electronic din cadrul instituţiilor publice.

Termenul de depunere a declaraţiilor pentru 2018 s-a încheiat în 31 martie anul curent.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu