Mahmoud Abbas, întâmpinat acasă ca un erou: Acum avem un STAT

Embed:

Mahmoud Abbas s-a întors victorios acasă, după ce Adunarea Generală a ONU a acceptat cererea Palestinei de a deveni stat observator. Oficialul a fost întâmpinat cu flori şi aplauze de mii de cetăţeni, adunaţi în centrul oraşului Ramallah.

Mahmoud Abbas a fost primit acasă ca un erou, la revenirea sa din New York. Susţinătorii preşedintelui au fluturat steagul palestinian şi au afişat pancarte cu portretul lui Abbas.

În cadrul discursului său în faţa mulţimii, el a declarat că palestinienii au în sfârşit un stat şi chiar dacă drumul până la recunoaşterea internaţională a fost lung, ei au câştigat.

Abbas a declarat că decizia adoptată de Adunarea Generală a ONU a demonstrat faptul că întreaga comunitate internaţională susţine poporul palestinian. Totodată, el s-a angajat să relanseze procesul de reconciliere între facţiunile rivale palestiniene.

"Da, acum avem un stat. Felicitări tuturor palestinienilor curajoşi. Este meritul fiecăruia, pentru că datorită vouă am câştigat", a declarat Abbas.  

Palestina a devenit, joi, stat observator, non-membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, printr-un vot istoric în Adunarea Generală a ONU. Rezoluţia a fost adoptată cu 138 de voturi "pentru", nouă "împotrivă" şi 41 de "abţineri".

Noul statut internaţional, care le oferă palestinienilor acces la agenţiile ONU şi la tratatele internaţionale, este apreciat drept o victorie diplomatică majoră.

Comunitatea internaţională a reacţionat în mod diferit în urma acestei hotărâri. În timp ce reprezentanţii Rusiei, Japoniei, Turciei şi ai altor 17 state europene au salutat decizia, Statele Unite au calificat-o drept una contraproductivă. La rândul său, Israelul a menţionat că decizia nu va aduce pacea.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu