Magistraţii au respins contestarea lui Codreanu prin care a fost exclus din cursă

Embed:

Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău a procedat corect atunci când nu l-a înregistrat pe Ruslan Codreanu drept candidat independent în alegerile pentru Primăria Chişinău.

Judecătoria Chişinău cu sediul Rîşcani a emis o decizie prin care a respins cererea fostului primar interimar de a anula hotărârea autorităţilor electorale. Ruslan Codreanu a spus că va ataca decizia la Curtea de Apel.

"Regret foarte mult decizia de astăzi. Încă sper că cele peste 100 de milioane de euro în reforma justiţiei nu s-au dus doar în buzunarele cuiva şi în mobiliere şi în camere video, dar s-au dus întradevăr în ceea ce înseamnă reforma justiţiei. Eu ieri am avut o discuţie foarte deschisă cu reprezentanţii Consiliului Europei. Ei au spus că nu au mai întâlnit astfel de probleme în alte ţări, doar în Moldova şi ei sunt de acord că toate obstacolele şi toate barierile pe care le are un candidat independent în capanie electorală sunt pe alocuri abuzive", a spus RUSLAN CODREANU, fostul primar interimar al Capitalei.

În instanţă, Ruslan Codreanu a încercat să convingă magistraţii că hotărârea Consiliului Electoral de Circumscripţie, care a fost susţinută şi de CEC, nu are niciun temei juridic.

Avocatul lui Codreanu susţine că programul prin care au fost verificate semnăturile prezentate de Ruslan Codreanu a putut admite erori. Mai mult, apărătorul lui Ruslan Codreanu a declarat că cineva ar fi putut interveni în semnăturile prezentate de clientul său, pentru că atunci când listele au fost introduse în programul de verificare, niciun reprezentant al staff-ului lui Codreanu nu a fost prezent. Ruslan Codreanu este singurul pretendent pentru fotoliul de edil al Capitalei care s-a înscris în cursă independent.

El a prezentat peste 10 mii de semnături ale susţinătorilor săi. Totuşi, când o parte din acestea au fost verificate, aproape 1200 au fost declarate nevalide. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu