Măgari omorâţi prin METODE BARBARE. Chinezii VÂNEAZĂ specia pentru a produce un ELIXIR extrem de CĂUTAT

Embed:
Scene dezolante în mai multe ţări din Africa. După ce Beijingului i s-a interzis să mai importe măgari, chinezii apelează la metode barbare: fură animalele, după care le jupoaie. Asinii sunt omorâţi pentru pielea lor, din care se obţine un medicament. În aşa condiţii, Kenya, de exemplu, riscă să rămână fără aceste animale în următorii cinci ani. 

"Măgarii sunt animale care nu cresc foarte repede. Perioada sarcinii este de un an. Iar următoarea naştere poate fi abia peste aproape trei ani", a spus Calvin Solomon Onyango, medic veterinar din Kenya. 

Elixirul-minune este folosit împotriva durerilor menstruale, a problemelor cardiace sau a insomniei.

"Tao Hua Ji" se adresează în principal femeilor, iar "Hai Long Jlao" este folosit de bărbaţii care suferă de boli de rinichi. De asemenea, "U Xie Jiao" îmbogățește sângele femeilor", a spus Dong, comerciant chinez. 

Masacrul masiv al măgarilor a început în urmă cu doi ani. De atunci, populaţia acestor animale din Kenya s-a redus cu 20 la sută. 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu