Madonna a anunțat colaborarea cu starul reggaeton Maluma

După săptămâni de aluzii pe social media, Madonna a anunţat în weekend pe Instagram numele celui de-al 14-lea album al său de studio, "Madame X", primul după "Rebel Heart" din 2015. Artista a dezvăluit luni, tot pe Instagram, că primul single al albumului, "Medellin", va fi lansat miercuri şi va include o colaborare cu superstarul reggaeton Maluma, scrie agerpres.ro.

Anunţul include o poză în care Madonna apare în rochie albă, de nuntă, cu o mână în care poartă o mânuşă roşie în jurul lui Maluma.

Într-un videoclip postat cu o zi mai devreme, legenda muzicii pop le mărturisea fanilor că a decis să-şi numească albumul "Madame X".

"Madame X este un agent secret, călătoreşte în jurul lumii, schimbându-şi identităţile, luptând pentru libertate şi aducând lumină în locuri întunecate", a indicat artista înainte de a preciza că Madame X este noua ei persona artistică.

Vedeta (60 de ani) o descrie pe Madame X ca pe o dansatoare, profesoară, menajeră, prizonieră, studentă, mamă, călugăriţă, sfântă, prostituată sau "spioană în casa iubirii".

Pe lângă noul album şi noua colaborare, artista a anunţat recent că va susţine un recital la concursul Eurovision de la Tel Aviv, din luna mai, dar şi că va colabora cu Moschino pentru lansarea unei linii de produse de lux de îngrijire a pielii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu