Lupu susţine că neînţelegerile din AIE "sperie" voturile din afara Alianţei

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, admite că pe data de 16 decembrie se poate întâmpla orice scenariu, chiar şi acela de a nu fi votat de colegii din Alianţă. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu pentru Europa Liberă.

"Eu nu am temeri, fiindcă înţeleg bine complexitatea situaţiei, caracterul destul de contradictoriu al acestui exerciţiu pentru unii jucători politici, deci nu exprim temeri. Sunt pregătit pentru orice scenariu şi că semnează toţi sau că nu semnează toţi, şi că votează toţi din Alianţă şi că nu votează toţi. Ziua de 16 o va demonstra", a declarat Marian Lupu.

Potrivit lui liderului PD, există persoane din afara AIE care ar putea vota pentru candidatura sa, însă, din cauza neînţelegerilor din AIE, aceştia stau pe gânduri.

"Dacă ar fi o ambianţă prietenească, de parteneriat şi o poziţie consolidată cu care să iasă AIE către public, aceasta ar fi fost un semnal şi mai mare de încurajare pentru acele câteva voturi pe care noi trebuie să le avem. Pornind de la această incertitudine, va vota întreaga Alianţă sau nu, evident că aceste persoane îşi pun întrebarea, păi ce facem la urma urmei", a punctat Marian Lupu.

În acelaşi timp, Lupu spune că dacă va deveni preşedinte va face tot posibilul ca să oprească dezbinarea societăţii. "Voi veni cu mesajele cu care am venit şi anterior, dar deja fiind implementate cu pârghiile oferite de Constituţie, pentru a consolida societatea, fiindcă în lipsa acestei consolidări nu o să reuşim absolut nimic, nici pe plan economic, nici pe plan social, nici pe plan intern, nici pe plan extern", a menţionat acesta cu referire la neânţelegerile dintre unii lideri din AIE

Pe data de 16 decembrie urmează să aibă loc alegerea şefului statului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu