Lupu: E necesar de modificat Regulamentul Parlamentului. PCRM profită de dualitatea unor prevederi

Embed:

O zi a mai rămas până când noua moţiune de cenzură împotriva Guvernului, depusă de PCRM, va fi examinată în plen. Săptămâna trecută, deputaţii au respins un document similar. Iar practica PCRM, de a înregustra o moţiune după alta, i-a deranjat pe aleşii din coaliţia de guvernare.

Democratul Marian Lupu a declarat, anterior, că e nevoie de modificat Regulamentul Parlamentului pentru că PCRM profită de dualitatea unor prevederi din el.

"Va trebui să se discute subiectul dat, punctele care sunt interpretabile în Regulament, la Biroul Permanent şi de ce nu să fie introdusă o anumită claritat, nu doar la acest subiect, mai avem încă vreo 5-6 unde poziţiile Regulamentului nu sunt atât de clare", a declarat Lupu.

Şi liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat, anterior, că nu poate un Guvern întreg să vină în fiecare săptămână şi să răspundă la întrebările deputaţilor. Modificările în legislaţie sunt o necesitate pentru a exista claritate în privinţa termenului când poate fi înaintată o moţiune de cenzură.

În opinia analiştilor politici, niciuna din moţiunile PCRM din ultimul timp nu are sorţi de izbândă. Ele sunt înaintate cu un singur scop- de a periclita activitatea Guvernului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu