Lukaşenko, enervat la culme: Belarusul ar putea ieşi din Uniunea Economică Eurasiatică

Belarusul ar putea ieşi din Uniunea Economică Eurasiatică. Aceasta va fi o măsură extremă în cazul în care războiul economic cu Rusia va continua. Avertismentul a fost făcut de liderul de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko.
 
Din cauza că Rusia bănuieşte că Belarusul ar putea fi implicat în reexporturi de produse care provin din ţări cărora Rusia le-a pus embargo, Guvernul de la Moscova a decis să limiteze cantităţile de produse care vin din Belarus.
 
Însă preşedintele Lukaşenko vede în aceste interdicţii ca pe o încălcare a liberului schimb comercial în numele căruia a fost constituită Uniunea Economică Eurasiatică, scrie RBC.ru.
 
"Dacă acordurile nu vor fi respectate, atunci Belarusul nu exclude eventualitatea ieşirii din uniune", a subliniat Lukaşenko.
 
"Acum Rusia îi propune Ucrainei un preţ la gaz de 400 de dolari pentru mia de metri cubi. Nouă ne vând cu 143. Şi eu acum ce să fac, să bat din picior la Kremlin, cerându-le gaz cu 80 de dolari?" a întrebat retoric liderul belarus. 
 
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, la Minsk. Aleksandr Lukaşenko a răspuns la întrebările presei locale şi internaţionale.
 
Relațiile dintre Moscova și Minsk s-au înrăutățit la sfârșitul anului trecut. După ce Rusia a restricționat importul mai multor categorii de produse din Belarus, Lukașenko a redus în jumătate exporturile spre Rusia şi a anunţat intenţia de a se reorienta spre pieţele de desfacere din alte ţări.

PUBLIKA.MD notează că Uniunea (Economică) Eurasiatică şi-a început activitatea la 1 ianuarie 2015, iar la moment din această structură fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan şi Armenia. La primăvară ar urma să adere şi Kîrgîzstanul.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu