Ludmila Ouş, fostă magistrată la Judecătoria Centru, vizată şi în dosarul mitei pentru judecători

Embed:

Încă un magistrat vizat în dosarul "mitei pentru judecători" urmează să fie cercetat penal pentru un alt capăt de acuzare. Este vorba despre Ludmila Ouş, fostă magistrată la Judecătoria Centru. Aceasta va fi anchetată pentru pronunţarea unor decizii contrar legii.

Consiliul Superior al Magistraturii şi-a dat azi acordul în acest sens, în urma solicitării venite de la procurorului general, Eduard Harunjen. 

Săptămâna trecută, magistraţii Curţii de Apel Bălţi au acceptat recursul avocaţilor Ludmilei Ouş, care au cerut ca magistrata să fie cercetată sub control judiciar.

În izolatorul CNA rămâne doar soţia decanului de la facultatea de Drept de la USM, Liubovi Brânză. Celelalte judecătoare, Svetlana Tizu, Victoria Hadârcă şi Galina Moscalciuc, se află în arest la domiciliu.

Cele cinci magistrate de la Curtea de Apel Chişinău dar şi de la Oficiul Centru al Judecătoria Capitalei au fost reţinute de CNA într-un dosar de corupţie, în luna octombrie. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu