Lucruri pe care nu le știai despre folia de aluminiu. Ce parte ar trebui să folosești pentru gătit și împachetat

Cu siguranță, din casa unei gospodine nu lipsesc foaia de copt și folia de aluminiu. Folia de aluminiu este folosită la împachetare și la gătit, dar trebuie să știi că nu există o față greșită a foliei de aluminiu. 

Cele două fețe ale foliei de aluminiu sunt doar un rezultat al procesului de confecționare. Pentru a face folie de aluminiu, producătorii topesc aluminiu și apoi îl răcesc în formă de felii. Feliile se trec prin laminor, până ajung la dimensiunea foliei alimentare pe care o ai acasă, potrivit unica.ro.

Uneori, folia ajunge atât de subțire că se rupe, așa că trebuie să fie reintrodusă în laminor. Unele foi ajung să se suprapună și sunt separate de către muncitori. Rezultă astfel două foi cu două fețe. Fața care a fost mai aproape de laminor va fi cea lucioasă, iar cea care a fost aproape de cealaltă față devine mată, scrie antena3.ro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu