Lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chișinău vor demara în luna iunie

Embed:

Lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chișinău vor demara în luna iunie. Despre asta a anunţat ministrul Economiei, Chiril Gaburici, în cadrul unei întrevederi cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ben Kelmanson, care se află într-o vizită de lucru la noi în ţară.

Oficialul i-a informat pe experţi că Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede despăgubirea proprietarilor care au imobile pe traseul pe unde va trece conducta şi va semna contractul cu investitorul Transgaz România până la sfârşitul lunii martie.

Proiectul reprezintă o continuare a conductei Iași-Ungheni şi va asigura securitatea energetică a țării. Costul total al lucrărilor se ridică la 105 milioane de euro.

Experţii FMI au apreciat noua metodă de calculare a tarifelor pentru energia electrică, dar şi programul „Drumuri bune pentru Moldova”, care urmează să fie implementat pe parcursul acestui an. În opinia lor, este un proiect ambițios de pe urma căruia vor avea de câștigat cetățenii Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu